UniCredit a cofinanţat cu 1 mld. euro proiecte realizate din fonduri europene

Autor: Ovidiu Tempea - Mediafax 26.07.2011

UniCredit Ţiriac Bank, a şaptea bancă locală după activele deţinute, a vândut până în prezent credite de peste 1 miliard de lei (235 mil. euro) pentru cofinanţarea proiectelor realizate cu fonduri europene, mai mult de două treimi din această sumă fiind acordate anul acesta.

Oficialii UniCredit susţin că banca se află pe poziţia a doua pe acest segment de piaţă, cu o cotă de peste 20% din total. România are alocate fonduri structurale postaderare (exclusiv agricultură) pentru perioada 2007-2013 de 19,2 miliarde euro, dar peste două treimi din fondurile destinate sectorului privat au fost deja alocate, firmele mai având la dispoziţie cel mult un miliard de euro, apreciază Marius Radu, coordonator fonduri europene la UniCredit Ţiriac Bank.

"Pentru întreprinderile mari şi IMM sunt ultimele şanse de absorbţie din sectorul productiv. În 2012 vor mai fi ceva fonduri reziduale şi ar mai putea apărea suplimentări sau sume disponibile prin rezilierea unor proiecte, dar nimic sigur", a explicat Radu.