LinkedIn lansează un serviciu de aplicare a CV-urilor online printr-un singur click

Autor: Ştefan Vrabie 26.07.2011

LinkedIn, cea mai mare reţea de socializare dedicată mediului business, cu peste 100 de milioane de utilizatori la nivel mondial, a introdus un serviciu care permite utilizatorilor să-şi trimită profilul de LinkedIn direct potenţialilor angajatori, scrie agenţia de presă Reuters.

Noua caracteristică este lansată acum când LinkedIn încearcă să păstreze poziţia în faţa concurenţei din partea noilor reţele de socializare precum GoogleĂ care permite utilizatorilor să separe profilele lor într-o categorie profesională.

Noul serviciu cunoscut sub numele de Apply with LinkedIn, permite angajatorilor să adauge un buton pe pagina de LinkedIn în care sunt listate locurile de muncă disponibile în companie astfel încât solicitanţii să facă un click şi să îşi trimită informaţiile de pe profilul lor direct către aceasta.

"Aplicanţii vor avea posibilitatea să îşi personalizeze informaţiile cu o scrisoare de intenţie, ceea permite angajatorului să prioritizeze mai bine", a spus Deep Nishar vicepreşedintele la LinkedIn.

În România, LinkedIn are aproape 470.00 de utilizatori.