Băsescu „ştie“ numele viitorului ministru al fondurilor UE, dar „nu-l spune“

Autor: Iulian Anghel 27.07.2011

Preşedintele Traian Băsescu "ştie" cine va fi viitorul ministru al fondurilor europene şi spune că a convenit deja numele său cu primul-ministru. Luni seară, într-un interviu la postul public de televiziune, şeful statului a spus că esenţialul este ca viitorul ministru să fie credibil la Bruxelles. Cine corespunde unui astfel de profil?

Dacian Cioloş este deja comisar european şi numele lui iese din discuţie.

Mihai Dumitru s-a întors la Comisia Europeană după ce acum aproape un an a fost schimbat din poziţia de ministru al agriculturii. De-a lungul vremii a fost vehiculat pentru această poziţie numele consilierului prezidenţial, fostul comisar european, Leonard Orban.

Fostul negociator-şef (PSD) Vasile Puşcaş căruia, la momentul preluării guvernării, în 2005, Băsescu i-a făcut oferta de a rămâne în Guvern, este şi el bine văzut în instituţiile UE.

Numele fostului ministru al muncii Marian Sârbu a fost şi el vehiculat în această galerie, dar experienţa sa pe zona fondurilor UE nu este extrem de solidă.