Pro TV, afaceri de 47 milioane de dolari în al doilea trimestru, în creştere cu 8%

Autor: Roxana Pricop 27.07.2011

Compania Pro TV SA, liderul pieţei locale de televiziune, prin cele 6 canale deţinute, a raportat pentru al doilea trimestru o cifră de afaceri de 47,01 milioane dolari, în creştere cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce arată o revenire pe piaţa de media.

Profitul operaţional (OIBDA) a fost de 9,3 milioane dolari în trimestrul II 2011, faţă de 10,7 milioane dolari în trimestrul II 2010.

Compania Pro TV SA include canalele Pro TV, Acasă, Pro Cinema, Pro TV Internaţional, Sport.ro şi MTV.

Rezultatele au fost anunţate miercuri dimineaţă de către grupul american CME, acţionarul companiei Pro TV SA.

CME, ce deţine mai multe canale de televiziune în Europa Centrală şi de Est, a anunţat pentru al doilea trimestru o cifră de afaceri de 249,65 milioane dolari, faţă de 201,72 milioane dolari în perioada similară a anului trecut. Profitul operaţional (OIBDA) a fost de 62,69 milioane dolari, faţă de 46,1 milioane dolari în trimestrul II 2010.

Adrian Sârbu, preşedintele şi directorul executiv al CME, a declarat: "Veniturile şi profitul operaţional al CME au crescut cu 24% şi respectiv cu 36%. Această îmbunătăţire a fost susţinută de brandurile noastre puternice, de faptul că am fost lideri de audienţă precum şi de rapida creştere înregistrată de diviziile Media Pro Entertainment şi New Media (Internet). Operaţiunile noastre au performat mai bine decât piaţa de publicitate, care s-a contractat cu 3% în trimestrul al doilea. Totuşi analizând indicatorii macroeconomici, estimăm că toate pieţele de publicitate pe TV vor creşte în a doua jumătate a anului. Suntem cel mai bine poziţionaţi din regiune pentru a beneficia de acest trend de creştere şi pentru obţine venituri şi profit operaţional în creştere".

CME operează în Cehia, România, Bulgaria, Croaţia, Slovacia şi Slovenia, acoperind o populaţie de peste 50 de milioane de locuitori.

Operaţiunile din Cehia şi România aduc peste jumătate din veniturile CME.

Omul de afaceri american Ronald Lauder controlează CME prin drepturile de vot deţinute, iar principalul acţionar este Time Warner, cel mai mare grup de media din lume.

Adrian Sârbu, cel care a creat Pro TV acum mai bine de 15 ani, conduce din 2008 operaţiunile CME, fiind şi acţionar al companiei. Sârbu deţine printre alte active media şi Ziarul Financiar.