AFI a semnat cu Cora şi începe un mall la Ploieşti îngheţat de patru ani

Autor: Cristi Moga 28.07.2011

Reţeaua franceză de hipermarketuri Cora continuă să semneze contract după contract, o nouă înţelegere fiind parafată cu israelienii de la AFI Europe în vederea deschiderii unui magazin în cadrul mallului AFI Palace Ploieşti, proiect îngheţat de patru ani, dar care ar trebui finalizat la sfârşitul anului viitor.

După ce au stat "la cutie" în perioada de boom, francezii au deschis anul trecut două magazine (în Sun Plaza Bucureşti şi Gold Plaza Baia Mare), în acest an ar urma să fie deschise alte trei, iar pentru anii următori sunt securizate alte circa zece spaţii.

AFI Europe, proprietarii mallului Cotroceni Park, au cumpărat încă din 2007 terenul de patru hectare de sub fosta fabrică Flacăra din Ploieşti în vederea dezvoltării unui mall, dar proiectul a fost amânat pe fondul crizei. La acea vreme numeroşi investitori imobiliari plănuiau realizarea unor malluri în oraş, dar lipsa finanţării şi a chiriaşilor a determinat blocarea tuturor proiectelor. Cora va ocupa 12.500 de metri pătraţi din suprafaţa de 26.500 de metri pătraţi a viitorului mall AFI Palace Ploieşti, fapt ce reprezintă un pas important în vederea închirierii ulterioare a mallului şi obţinerii finanţării necesare pentru con­strucţie.

"Semnarea contractului cu lanţul de retail Cora reprezintă un pas important în dezvoltarea proiectului AFI Palace Ploieşti. Suntem convinşi că hipermarketul Cora va avea un impact pozitiv asupra procesului de închiriere, dar şi asupra traficului din mall după ce acesta va fi dezvoltat", afirmă David Hay, CEO al AFI Europe România, care intenţionează să înceapă construcţia mallului în acest an, finalizarea fiind programată pentru 2012.

Cora şi Auchan alături de Kaufland au fost în ultimii doi ani cei mai agresivi jucători de pe zona de hipermarketuri, semnând numeroase contracte de achiziţii şi închiriere de spaţii comerciale. De altfel, Cora va deschide în acest weekend un nou magazin în cadrul mallului City Park Constanţa, în timp ce pentru la toamnă este programată o nouă deschidere, în cadrul mallului Galleria Arad.

În anii următori compania ar mai putea deschide magazine în oraşe precum Constanţa, Bacău, Galaţi şi Braşov, unde au fost cumpărate terenuri pentru construirea unor magazine proprii, dar şi în Craiova (Adora Mall) sau Bucureşti (pe Şoseaua Alexandriei sau în viitoarele malluri Victoria City şi ParkLake Plaza).

În acest weekend va fi deschis cel de-al optulea magazin al reţelei care anul trecut a înregistrat vânzări de 342 mil. euro.

Afacerile miliardarului Lev Leviev în România