Boagiu vrea să măsoare activitatea Ministerului Transporturilor în numărul de angajaţi şi nu în kilometri de drumuri

Autor: Marian Buga 28.07.2011

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a declarat, joi, la Arad, că activitatea ministerului nu trebuie măsurată doar în kilometri de drumuri, ci şi ca impact economic, afirmând că pe şantierele existente sunt angajaţi mulţi oameni şi implicate sume importante de bani, informează Mediafax.

Aflată la Arad pentru a vizita şantierul centurii rutiere în regim de autostradă, Anca Boagiu a declarat că ministerul pe care îl conduce are "un rol foarte important în ceea ce priveşte dezvoltarea economiei".

Ministrul a spus că doar în judeţul Arad sunt angajaţi foarte mulţi oameni în proiectele ministerului, între care autostrada Arad-Timişoara, centura rutieră în regim de autostradă a municipiului Arad şi reabilitarea DN 79 Arad-Oradea.

Conform ministrului, pe cele trei şantiere lucrează aproximativ 2.400 de oameni.