Cele o sută de vieţi ale lui Hugo Pratt. GALERIE FOTO

Autor: Adrian Silvan Ionescu 29.07.2011

În această vară, până la 21 august 2011, la Pinacothèque de Paris, poate fi vizitată marea retrospectivă Hugo Pratt (deschisă pe 17 martie, a.c.). Intitulată "Călătoria imaginară a lui Hugo Pratt", expoziţia reuneşte schiţe pregătitoare, desene finite şi acuarele originale, pe lângă multe albume, pagini disparate, planşe complete ale unor seriale, şpalturi cu corecturi şi proiecte de coperţi care oferă o imagine amplă asupra operei marelui grafician ce şi-a dedicat cariera benzilor desenate. Nu este prima manifestare de acest fel: în 1986, încă în timpul vieţii, i-a fost organizată o expoziţie la Grand Palais.

Cine nu-şi mai aduce aminte de Corto Maltese, personajul creat de acest artist şi apărut în paginile revistei "Pif" din anii 70, înfierbântându-ne imaginaţia adolescetină? Pe lângă autorii lui Teddy Ted (desenator Gerald Forton), Loup Noir (desene de Kline), Fanfan la Tulipe (Gaty-Nortier), Robin des Bois (Martin Sièvre), Dr. Justice (R. Marcello) şi Rahan (André Chéret), vechi colaboratori ai publicaţiei franţuzeşti - consideraţi, în viziunea noastră juvenilă, nişte "clasici" - desenul sintetic, cu inflexiuni caricaturale uneori, şi secvenţialitatea cinematică introduse de Pratt, au produs o adevărată revoluţie în stilul periodicului. Pe atunci nu aveam nici o informaţie despre biografia aventuroasă a autorului, şi nici nu ne interesa prea mult pentru că ne captiva personajul lansat de el: marinarul deşirat, cu faţa prelungă, împodobită de favoriţi lungi şi cercel de aur în urechea stângă, îmbărcat în redingota cu ancore la revere, purtând tot timpul cămaşă albă cu guler tare, înalt, şi o legătură de gât neglijent înodată, fluturată de briza mării şi cu şapca albă înfundată pe cap, de sub al cărei cozoroc lucea o privire tăioasă. Adesea îşi aprindea un cigarillo care ni-l făcea şi mai interesant, pentru că şi noi tânjeam să gustăm o ţigară de foi, subţirică şi lungă pe care, eventual, să o mişcăm nervos, în colţul gurii, precum Clint Eastwood ce-l întrupa pe singuraticul personaj din westernurile spaghetti ale lui Sergio Leone. Corto apăruse cam în acelaşi timp cu Clint şi, de multe ori, îi asociam în visul avântat al copilăriei. Corto, acest vântură-lume, ce părea că-şi căuta necazurile cu lumânarea dar din care totdeauna ştia cum să iasă învingător şi să dea un înţeles moral şi umanitar situaţiei, semăna foarte mult cu creatorul său. După relatările lui şi ale altora făcute în paginile cu benzi desenate, Corto se născuse în 1887, în Valetta, Malta şi avea să locuiască în La Antigua şi în Hong Kong, fiind de cetăţenie britanică. În prezentarea eroului ca produs al dragostei dintre o ţigancă din Sevilla şi un marinar englez, Pratt făcea referire la propria-i genealogie amestecată: tatăl francez cu ascendenţă britanică prin bunic, mama italiancă provenind dintr-un tată evreu maronit din Toledo şi o mamă, tot evreică, din Turcia, ai cărei părinţi se stabiliseră la Murano. Pe linie paternă se înrudea cu actorul William Henry Pratt, al cărui nume pe ecran a fost Boris Karloff, interpretul neuitatului Frankenstein.

Hugo Eugenio Pratt s-a născut, în 1927, lângă Rimini iar copilăria şi-a petrecut-o la Veneţia. De mic a fost atras de desen şi, la sfatul bunicii de a nu mai copia desenele animate ale alui Walt Disney, recent lansate pe ecrane, ci a aborda motive originale, şi-a îndreptat atenţia spre lumea adevărată ce-l înconjura. La 10 ani, în 1937, după ce, cu un an înainte Italia lui Mussolini ocupase Abisinia (Etiopia de azi) iar tatăl său fusese trimis în misiune acolo, i s-a alăturat, împreună cu mama. Dar, la eliberarea ţării de către englezi, în 1941, tatăl este făcut prizonier şi moare anul următor, în urma unei boli. Copilul şi mama cunosc şi ei privaţiunile internării într-un lagăr de prizonieri. Este returnat în Italia, în 1943, prin intermediul Crucii Roşii dar, în 1944, este arestat de trupele SS şi, confundat cu un spion sud african, este în pericol de a fi împuşcat. Scapă, ca prin minune şi, după ieşirea ţării din război, se înscrie la scoala militară de la Citta di Castello unde, datorită cunoştinţelor de limbă engleză, este folosit ca interpret pentru trupele aliate. Cu acea ocazie se remarcă şi prin spectacolele de divertisment ce le organiza pentru anglo-americanii ajunşi pe pământ italienesc. În aprilie 1945 se întoarce la Veneţia, cu trupele victorioase, călătorind într-un tanc canadian şi purtând uniformă scoţiană. Pentru a-şi satisface aspiraţiile militare, se înrolează într-un regiment neo-zeelandez dându-se drept băştinaş al acelei insule iar, pentru a fi cât mai convingător, cu un stilou cu cerneală albstră, îşi acopere faţa cu ornamentele specifice tatuajului războinicilor Maori. Aventurile sale de soldat nu vor dura foarte mult şi, curând, se va dedica pasiunii sale iniţiale: desenul.

La nici 18 ani, dar cu o deja bogată experienţă de viaţă, se alătură Gruplui de la Veneţia format din mai mulţi graficieni şi caricaturişti care, în 1945, lansează revista "Asso di Picche" (Asul de pică) în care Pratt publică primele sale benzi desenate ce se bucură de succes. În 1949 este invitat în Argentina unde debutează în presa ilustrată locală şi predă desenul la Escuela Panamericana de Arte. În Buenos Aires creionează primii săi eroi cu care a scos mai multe seriale - Junglemen, Sergent Kirk, Ernie Pike, ale căror aventuri se derulau în Vestul american - după povestirile scrise de un celebru autor local, Héctor Germán Oesterheld. Pratt are ocazia să facă lungi călătorii în zona Amazonului şi în Mato Grosso unde se familiarizează cu peisajul exotic pe care îl va folosi mai târziu ca fundal pentru compoziţiile sale. Tot în Argentina realizează primele sale cărţi de benzi desenate, ca autor complet, atât al textului cât şi al desenelor, "Anna della jungla" ("Ana din junglă") - caracter inspirat de cea de-a doua sa soţie, Anna Frognier - şi "Căpitanul Cormorant".

Între 1959 şi 1960 trăieşte la Londra, unde colaborează la publicaţii cu subiecte de război. Este un bun prilej pentru a se documenta în privinţa armamentului, echipamentului, uniformelor şi nu în ultimul rând, al tipurilor somatice de militari ai imperiului britanic, ce vor fi inseraţi în multe dintre lucrările sale ulterioare. În timpul acelui sejur londonez se înscrie la cursurile de studiu al acuarelei de la Royal Academy. Se întoarce pentru scurt timp în Argentina dar, în 1962, se stabileşte în Italia unde colaborează la revista "Il Corriere dei Piccoli" pentru care ilustrează romane clasice de aventuri precum "Comoara din insulă" şi "Răpit de piraţi" de Robert Louis Stevenson, care era unul dintre romancierii săi preferaţi.

Împreună cu un alt confrate, Florenzo Ivaldi, în 1967, editează o revistă de benzi desenate ce împrumută numele unuia dintre personajele create mai demult "Sgt. Kirk". Doar numele este preluat de la acela, căci în chiar primul număr, lansează un nou erou, care va deveni sinonim autorului: celebrul Corto Maltese. Povestea, scrisă de Pratt după ce întreprinsese o călătorie în Caraibe, se numea "Una balatta del mare salto" ("O baladă din marea sărată"). Acesta a fost debutul lui Corto. De atunci şi până la dispariţia artistului, în 1995, vor apărea foarte multe poveşti cu simpaticul, curajosul, hotărâtul, descurcăreţul şi mereu victoriosul marinar. Într-un interviu, autorul relata că, la plămădirea lui Corto, au concurat mai mulţi factori: a ales un căpitan de marină comercială, mai lejer, mai puţin marţial şi încorsetat de reguli severe decât unul din Royal Navy, dar cu aceeaşi experienţă pe mările lumii şi în ţinuturi exotice, locuite de populaţii cu niveluri variate de civilizaţii şi, pe lângă acestea, purtător de uniformă, pentru că uniforma conferă eleganţă şi... place femeilor. (Pratt însuşi era un mare admirator al femeilor, a avut mai multe mariaje şi o sumedenie de copii, legitimi şi nelegitimi, inclusiv unul zămislit cu o indiancă din Brazilia.)

Din 1970 şi până în 1973, aventurile lui Corto Maltese vor fi publicate, cu un succes copleşitor, în revista "Pif gadget". Ulterior, toate acestea au fost adunate în albume independente ce au cunoscut o difuzare internaţională fiind traduse în 15 limbi. Au fost vândute peste 8 milioane de exemplare iar autorul a fost răsplătit de Republica Franceză cu titlul de Cavaler al Artelor şi Literelor.

Avid cititor de romane de aventuri, în special pe mare dar şi pe uscat sau în aer, în preeriile americane sau în deşertul african - între autorii favoriţi numărându-se deja menţionatul Stevenson, apoi Herman Melville, Joseph Conrad, Jack London, James Fenimore Cooper, Zane Gray, Ernest Hemingway, Rudyard Kipling şi Antoine de Saint-Exupéry - Hugo Pratt a asimilat stilul naraţiunii alerte şi l-a adaptat la scenariile sale. A fost considerat inventatorul benzii desenate literare care îşi extrăgea efectele nu numai din plasticitatea şi inventivitatea imaginii ci şi din dialogurile fireşti, sclipitoare prin spirit şi imediateţe, ce confereau veridicitate acţiunii şi personajelor. Spre a-şi omagia unul dintre "eroii literari", în 1992, Pratt călătoreşte în Insulele Samoa pentru a vizita mormântul scriitorului scoţian Robert Louis Stevenson, decedat în acel climat cald unde se retrăsese pentru a se trata de ftizie.

Deşi rod al fanteziei, păţaniile lui Corto Maltese sunt plasate în perioade istorice şi în spaţii geografice concrete şi, adesea, drumurile i se încrucişează cu personaje reale. Epoca aleasă este după anul 1900, în jurul Războiului cel Mare şi al conflictelor din Orientul Apropiat şi Îndepărtat ori din Siberia post-revoluţionară. Astfel, apare "Baronul Roşu" Manfred von Richthofen, amiralul Kolceak, Grişka Rasputin, Iosif Giugaşvili - care încă nu devenise temutul Stalin -, Jack London, John Reed, Hermann Hesse, Teilhard de Chardin, Butch Cassidy şi Sundance Kid sau împăratul Haile Selassie. El însuşi adandonându-se adesea în mijlocul sexului frumos şi fiind un maestru desăvârşit în desenarea nudurilor provocatoare, Pratt intră chiar în intimitatea eroului său publicând un album mai "decoltat", "Femeile lui Corto Maltese". Ultima povestire cu marinarul aventurier, intitulată "Mu", apare în 1988, în urma unei călătorii inspiratoare a autorului în Insula Paştelui. Faţă de alţi autori de romane de aventuri, precum Karl May sau Connan Doyle care, la un moment dat, îşi ucid personajul - fie el Winnetou, fie Sherlock Holmes - Pratt nu-l elimină pe Corto. Dimpotrivă, într-o povestire cu acţiune în timpul celui de-al Doilea Război Mondial despre care se va vorbi mai jos, "Scorpionii deşertului", unul dintre personaje, Kush, războinicul african şi prieten al marinarului, anunţă că acesta ar fi dispărut în timpul Războiului Civil din Spania dar nu se ştia sigur dacă a murit. Şi, nici nu-şi găsise sfârşitul atunci, pentru că, în prima poveste, "Balada din marea sărată", se vorbea despre o scrisoare a sa, datată 1965. Astfel, Pratt îşi plămădise în aşa fel eroul încât îl făcuse de-a dreptul palpabil, un contemporan al său şi al nostru, cu care te-ai fi aşteptat să te întâlneşti pe străzile unui port sau pe plajele vreunei insule izolate.

Pratt avea suficientă imaginaţie şi cunoştinţe pentru a trata şi alte teme plasate în alte perioade istorice. Ca orice băieţaş atras de indienii americani, le-a dedicat şi acestora desene foarte frumoase în albume ce se ocupau de perioada anterioară revoluţiei americane sau din timpul Marilor Războaie Indiene din 1860-1890, unde se manifesta, plenar, Sergentul Kirk din cavaleria americană. În schiţele sale apăreau fie tipurile de indieni din Zona Pădurilor Nord-estice cu capul ras şi un smoc de păr în creştet, fie războnici din triburile Marilor Preerii, cu plete negre împodobite cu pene de vultur şi haine din piele cu franjuri, ca în peliculele western cu care era atât de obişnuit tineretul din anii 70. A scos la lumină şi alte volume care nu-l mai aveau pe Corto drept "star". În serialul "Scorpionii deşertului" (3 volume) acţiunea se petrece în Africa de Nord, în 1940-1941, iar eroul este un alter ego al lui Corto (cu care şi seamăna la trăsături), locotenentul Koinsky, ofiţer polonez intrat în serviciul Angliei după ocuparea ţării sale de germani. Alături de Corto, cel mai celebru dintre personajele create de Pratt, se află şi altele, la fel de puternice, precum deja amintitul lt. Koinsky, apoi Milo Manara şi Jesuit Joe.

Una dintre ultimele sale lucrări este "Saint-Exupéry - le dernier vol" ("Saint-Exupéry - ultimul zbor"), din 1994, în care îl are ca personaj pe sensibilul scriitor-aviator, dispărut fără urmă în timpul unei misiuni. Pratt încearcă sa desluşească misterul acestei dispariţii în eter.

Expoziţia retrospectivă, dezvoltată pe trei nivele ale Pinacotecii pariziene, oferă o imagine completă asupra operei, atât de variate, a lui Hugo Pratt. Calităţile sale de acuarelist erau prea puţin cunoscute publicului larg. În sălile de la parter sunt prezentate, în vitrine, peste 150 de acuarele de un mare rafinament. Într-una dintre sălile de la subsol, pereţii sunt tapetaţi cu cele 164 de planşe ale "Baladei mării sărate", pe care vizitatorii le urmăreau, cu mult interes. Din loc în loc, în anumite spaţii, pe ecrane, sunt derulate filme documentare despre cariera lui Hugo Pratt. Într-unul dintre interviurile ce i-au fost luate, îşi relata, într-un melanj de italiană şi franceză, începuturile timide şi succesele ulterioare. Erau inserate secvenţe din timpul lucrului în care artistul aşternea, cu mână sigură, trăsăturile lui Corto Maltese sau, cu gesturi de magician, picta în acuarelă, în tuşe aproape străvezii, un peisaj exotic, în nuanţele aurii ale apusului. În pofida acelei linii nervoase, expresive prin modelajul tuşului, detaliile de vestimentaţie şi armament sau de ornamente faciale care dădeau identitate unui băştinaş african, unui amerindian sau unui scoţian din trupele expediţionare, nu erau defel neglijate.

Opera sa variată se adresa unui public la fel de variat, de la copii la intelectuali de rasă. Aceasta pentru că autorul a fost cel mai erudit ilustrator al epocii sale. Umberto Eco, unul dintre admiratorii săi, spunea că atunci când vrea să se odihnească citeşte un Corto Maltese. O mai mare apreciere a prozatorului-ilustrator ar fi greu de închipuit!

Hugo Pratt, neobositul călător şi căutător de peisaje şi personalităţi puternice, excepţionale, pentru albumele sale - el însuşi aventurier şi personaj de palpitante povestiri - s-a stins pe 20 august 1995, în Elveţia. Cele o sută de vieţi trăite de artist alături de personajele sale luaseră sfârşit. Acolo unde a ajuns, se întreţine, desigur, cu toţi eroii pe care i-a imaginat şi le-a conferit materialitate, prin contur şi pată de culoare.

Dar, chiar s-a stins Hugo Pratt? Nu, la fel ca Maltezul, Hugo Pratt nu a murit! Şi-a luat doar o vacanţă mai lungă, pe undeva, prin mările sudului, spre a se documenta pentru alte aventuri fabuloase. Până atunci, rămân albumele deja publicate, care vor încânta, deopotrivă, pe tineri şi pe bătrâni, dând aripi imaginaţiei şi frâu liber visării.

ADRIAN-SILVAN IONESCU (n. 1952) a studiat la Liceul de Arte Plastice "N. Tonitza" şi apoi la Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu", secţia Istoria şi Teoria Artei, pe care a absolvit-o în 1975. A lucrat ca muzeograf la Muzeul Naţional de Artă, apoi la Muzeul Municipiului Bucureşti, unde a fost chiar director adjunct (1990-1993), după care a fost consilier cultural la Inspectoratul pentru Cultură al Municipiului Bucureşti (1994-1995). S-a dedicat cercetării şi, din 1995 până în prezent, este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie "N. Iorga". Doctor în ştiinţe istorice (1997). Din 1996, a început să predea. Actualmente este profesor asociat la Universitatea Naţională de Arte şi la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, unde susţine cursuri de istoria fotografiei şi a filmului, istoria artei şi a costumului. Este critic şi istoric de artă cu o lungă activitate de cronicar plastic şi organizator de expoziţii. A publicat 12 cărţi şi a editat alte 3. Pentru lucrările sale, a fost distins cu Premiul Academiei Române (1992), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru critică (2002) şi Premiile "Simion Mehedinţi" (2003), "Nicolae Bălcescu" (2008) şi "I.C. Filitti" (2009) ale Fundaţiei Culturale "Magazin Istoric". Este cavaler al Ordinului Meritul Cultural (2004).