Cartea de sare. GALERIE FOTO

Autor: Ziarul de Duminica 29.07.2011

Editura revistei Tribuna, instituţie aflată în subordinea administrativă a Consiliului Judeţean Cluj, a publicat recent un album fotografic dedicat unuia dintre cele mai spectaculoase obiective turistice clujene, Salina Turda. Volumul cuprinde un studiu monografic realizat de dr. ing. Ovidiu Mera, directorul salinei - în română, maghiară, engleză şi germană -, precum şi o amplă secţiune fotografică, cu imagini surprinse de Ananie Hirişcău, Ioana Socaciu, Toma Tothpal, Szabo Tamas şi Ştefan Socaciu, care este şi coordomator artistic al ediţiei.

Albumul conţine atât fotografii, gravuri şi hărţi de epocă, cât şi imagini contemporane ale salinei, din perioada renovării sale şi de după reintrarea acesteia în circuitul turistic. Imaginile de tip tehnic, cu abataje, filoane şi cristale de sare sau utilaje miniere alternează cu cele turistice, care prezintă sălile de tratament, pista de minigolf, sala de biliard, lacul cu bărci de agrement sau liftul "hi-tech", amfiteatrul şi roata panoramică ori "insula" desprinsă parcă dintr-un film sf.

Prin intermediul acestui album, Salina Turda este promovată ca principal obiectiv turistic al zonei sudice a judeţului Cluj şi unul dintre cele mai atractive din Transilvania.

Pentru moment, albumul poate fi achiziţionat doar de la Salina Turda.