Turcii de la Credit Europe mută creditele când în străinătate, când înapoi

Autor: Razvan Voican 29.07.2011

Credit Europe Bank, controlată de grupul cu acelaşi nume înregistrat în Olanda, dar având capital turc, a transferat anul trecut către banca-mamă credite cu valoarea de 6,9 mil. euro, la valoarea nominală, potrivit datelor raportate. În acelaşi timp, a vândut unui vehicul din Dubai - Credit Plus - un portofoliu de credite care valora la data transferului 5,5 mil. euro, la un preţ reprezentând numai 2,3% din valoarea nominală, ceea ce ar sugera că este vorba despre creanţe depreciate.

Pe de altă parte, Credit Europe România a cumpărat înapoi de la banca-mamă credite de retail în sumă de aproape 49,2 mil. euro, reprezentând o parte din transferul în sens invers care fusese realizat în 2009. Banca precizează că aceste credite nu au avut restanţe, iar preţul portofoliului a fost egal cu valoarea justă a creanţelor respective. Astfel de mişcări de bilanţ arată cât de relativă este situaţia portofoliilor de credite raportate la banca centrală şi implicit imaginea cotelor de piaţă, în condiţiile în care mulţi jucători practică astfel de operaţiuni.