FMI susţine coşul pensionarului, cu condiţia să nu producă abuzuri sau fraude

Autor: Florin Ciolac 29.07.2011

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat, vineri, că reprezentanţii FMI, BM şi ai CE s-au declarat de acord cu proiectul guvernamental privind coşul pensionarului, cu condiţia ca aplicarea acestuia să nu producă abuzuri sau fraude.

Sârbu a afirmat, după întâlnirea dintre liderii UNPR şi delegaţia Fondului Monetar, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că membrii delegaţiei au arătat că nu au nimic împotriva proiectului privind coşul pensionarilor.

Argumentele reprezentanţilor FMI au fost că nu sunt implicate cheltuieli bugetare, a adăugat preşedintele UNPR.

El a menţionat că oficialii străini au solicitat atenţie la aplicarea acestui proiect, pentru a se evita posibila apariţie a unor abuzuri sau a unor încercări de fraudare.

Potrivit lui Sârbu, Guvernul urmează să adopte, în trei săptămâni, Hotărârea de Guvern pentru aplicarea coşului pensionarului.

Guvernul a avizat, miercuri, printr-un memorandum, proiectul de sprijin pentru pensionari prin introducerea "coşului de solidaritate".

Proiectul prevede acordarea lunar, contra cost, dar la "preţul cel mai scăzut posibil", a unui pachet conţinând alimente de bază, precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez.

Programul de distribuire către pensionari a unor produse alimentare de bază la preţuri reduse, aprobat miercuri de Executiv, a fost derulat anterior de Guvernul PSD sub forma magazinelor "Economat" şi criticat la acea dată de actualul preşedinte Traian Băsescu, atunci lider PD şi primar al Capitalei.