Libia lui Gaddafi, statul cu cea mai mică datorie publică din lume

Autor: Bogdan Cojocaru 31.07.2011

Criza datoriilor suverane din zona euro şi eşecul politicienilor americani de a se înţelege în privinţa ridicării plafonului de îndatorare a guvernului SUA a adus în centrul atenţiei investitorilor problema menţinerii sub control a datoriilor.

În raport cu Produsul Intern Brut, cele mai ridicate datorii le au Japonia (225,8% din PIB în 2010), Saint Kitts şi Nevis - cel mai mic stat de pe cele două continente americane, atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie - (185% din PIB) şi Libanul (150,7% din PIB), potrivit datelor CIA (CIA World Factbook).

La polul opus, cele mai mici datorii publice le au Oman (4,4% din PIB), Guineea Ecuatorială (4,1% din PIB) şi ţara colonelului Muammar al-Gaddafi, Libia (3,3% din PIB).

Dacă vă întrebaţi ce PIB poate avea cea mai mică ţară de pe continentele americane, acesta este de 557 de milioane de dolari (în 2009), la o populaţie de 51.300 de persoane (2005). Pentru comparaţie, în România oraşul Oneşti avea 51.681 de locuitori în 2002.