Rolast Piteşti a făcut 3 mil. lei din chirii

Autor: Adrian Ionut Cojocar 02.08.2011

Rolast Piteşti (RLS), care deţine un spaţiu comercial în aceeaşi localitate, a revenit pe profit în primul semestru, cu un câştig net de 3 mil. lei (0,71 mil. euro), după ce în perioada similară a lui 2010 înregistrase o pierdere de cca 2,4 mil. lei.

Pierderea din perioada ianuarie - iunie a anului 2010 a provenit ca urmare a rezultatului negativ de 5,7 mil. lei în­re­gis­trat pe partea financiară, în condiţiile în care profitul din ex­ploatare al companiei s-a majorat în primele şase luni cu 9,5%, la 3,7 mil. lei. Afacerile companiei au crescut uşor în pri­mul semestru, cu 1,9%, până la 7,2 mil. lei (1,7 mil. euro), peste 90% din această cifră fiind reprezentată de ve­nituri din chirii.

"Veniturile din primul semestru au rezultat din desfă­şu­ra­rea activităţii principale de închiriere şi subînchiriere a ansamblului comercial recepţionat şi pus în funcţiune în perioada 2008 - 2009", spun reprezentanţii companiei.

Rolast se ocupa anterior cu fabricarea de produse din cau­ciuc şi material plastic, însă din 2008 a dezvoltat un centru comercial în valoare de circa 30 mil. euro pe terenul fostei fabrici de cauciuc pe care l-a închiriat către reţeaua de hipermarketuri Real.