CNADNR a blocat accesul tirurilor pe Valea Oltului, principala rută de export a României. Transportatorii: Până când durează restricţia?

Autor: Bogdan Alecu 02.08.2011

Lucrările de reparaţie la viaductul de la Cârlugu Mic de pe Valea Oltului, pe segmentul dintre Căciulata şi Brezoi au impus o restricţie temporară de circulaţie pentru camioanele cu masa totală mai mare sau egală cu 7,5 tone, de luni până vineri în intervalul orar 12.00 - 20.00. Restricţia este impusă pe sectorul cuprins între limita municipiului Râmnicu Vâlcea şi Veştem în judeţul Sibiu, potrivit centrului Infotrafic. Autovehiculele destinate exclusiv transportului de persoane şi cele cu regim de circulaţie prioritară sunt exceptate. Pe acest tronson se circulă alternativ pe un singur sens, accesul fiind realizat prin intermediul unui semafor. Termenul de finalizare al lucrării este potrivit CNADNR data de 15 septembrie.

Camioanele pot folosi rutele ocolitoare precum DN1A - Bucureşti - Ploieşti - Cheia - Braşov, DN1 Braşov - Făgăraş - Veştem - Sibiu, sau pe ruta Bucureşti - Piteşti - Craiova - Filiaşi - Drobeta Turnu Severin - Orşova - Caransebeş - Lugoj - Timişoara - Arad pentru ieşirea din ţară. Valea Oltului face parte din Coridorul IV European, care începe în Germania, la Nuernberg, se continuă pe ruta Praga, Viena, Bratislava, Budapesta, intră în România pe la Nădlac şi se continuă spre Istanbul prin Constanţa, aceasta fiind şi principala rută de export a României.

Pe fondul acestor lucrări, sâmbătă 30 iulie, un drum între Bucureşti şi Sibiu putea dura chiar şi peste nouă ore, în condiţiile în care înainte de impunerea restricţiilor pentru camioane au dus la formarea de coloane lungi de peste 20 de kilometri.

Încă de la începutul acestui an ZF a ridicat întrebarea de ce se realizează licitaţii numai pentru autostrăzi la câmpie, unde sunt mai puţin necesare, în timp ce pe rute precum Valea Prahovei sau pe Valea Oltului nici măcar nu există plan pentru organizarea unei licitaţii. Reparaţiile la viatuctul de pe Valea Oltului scoate şi mai mult în evidenţă necesitatea construirii unei autostrăzi între Piteşti şi Sibiu, care în continuare rămâne singurul tronson de pe Coridorul IV din România pentru care nu s-a organizat nicio licitaţie. Mai mult, acum acest trafic trebuie preluat de DN1A, drum care este cu o singură bandă pe sens şi care trece prin foarte multe localităţi, fapt ce afectează puternic viteza camioanelor şi poate duce şi la creşterea numărului de accidente.

Lucrările la autostrăzile de pe Coridorul IV între Nădlac şi Sibiu vor începe în această toamnă şi vor fi finalizate între 2013 şi 2016 potrivit declaraţiilor lui Eusebiu Pistru, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Astfel vor începe lucrările la tronsoanele Nădlac-Arad (38,9 km), Timişoara Lugoj (35,6 km), un tronson de 28 km din autostrada Lugoj-Deva şi Orăştie Sibiu (82 km). Termenul de finalizare este anul 2013, mai puţin un tronson de 80 km dintre Lugoj şi Deva care va fi operaţional în 2016. Lungimea totală este de 183 km. În cadrul conferinţei Mediafax Talks About Transport&Logistics Pistru a declarat că singurul sector de autostradă fără finanţare este Piteşti-Râmnicu-Vâlcea-Sibiu, costurile pentru construcţie fiind de aproximativ 3 mld. euro, pentru care este necesar un un parteneriat public-privat.

Printre companiile afectate de lucrări se numără şi Automobile Dacia, care la finele lunii august va reîncepe producţia după revenirea din vacanţa de vară. La Dacia se vor exporta zilnic peste 1.300 de maşini, majoritatea către Europa de Vest, multe dintre acestea fiind transportate pe Valea Oltului.