După 911 Coupe, acum Porsche testează 911 Cabrio înainte de lansarea de la Frankfurt

Autor: Bogdan Alecu 03.08.2011

În cadrul Salonului Auto de la Frankfurt de luna viitoare, Porsche va lansa noua generaţie a modelului său emblematic, 911, atât în variantă coupe, cât şi cabrio.

Dacă până acum pozele spion realizate de publicaţiile internaţionale arătau numai coupeul, acum americanii de la autoblog.com prezintă primele imagini cu 911 Cabrio în testele finale dinaintea lansării. Mai mult, modelul cabrio surprins în trafic era chiar versiunea de top Turbo, care cel puţin până la viitorul Turbo S va reprezenta cea mai puternică versiune a lui 911.

Pe piaţa locală noul 911 poate fi deja rezervat la Porsche Inter Auto, dar preţurile finale vor fi cunoscute abia în luna septembrie, odată cu lansarea oficială.