Cum să scrii un roman în două zile/ de Daniel Nicolescu

Prima oară am făcut asta la Geneva, la un târg de carte. Văzusem deja tot ce se putea vedea la vecinii de standuri, răsfoisem zeci de albume, stătusem proţăpit ore în şir în faţa unui agregat ultramodern, unde un individ apăsa nişte taste şi, la doi metri de el, era "scuipată" o carte (printată, legată, copertată) care avea toate coordonatele pe care specialistul i le hărăzise. Mânat de plictiseală, după patru zile de desfătări livreşti, am ajuns să fac nefăcutul. Adică, într-unul din cotloanele târgului, mi-am vârât capul într-o gaură operată în "Gioconda" leonardescă şi m-am lăsat fotografiat. Cu plete, mâni suav încrucişate şi peisaj toscan în spate.

Trebuie să vă spun că, până să ajung la poză, am îndurat o coadă considerabilă. Nevoia de prosteală a omului modern e nemăsurată ca şi grădina Domnului. Deşi experienţa amintită a epuizat toate frisoanele ludice posibile, am repetat-o, ba la Lisabona, în muzeul de "azulejos", ba la Cannes, pe aleea vedetelor, ba la Washington, alături de, pasămite, Bill Clinton (foto). E drept, pe vremea aceea Photoshop-ul nu exista.

Evoc toate aceste năzbâtii autobiografice, sub impresia succesului uriaş de care se bucură în acest moment, în Franţa, site-urile www.creermonlivre.com, www.monroman.com sau www.petit-livre.fr. Ele pun în practică o bună idee pentru întreprinzătorii români aflaţi fie la început de drum editorial, fie în prag de faliment, în acelaşi domeniu editorial. Toate trei funcţionează (demult, dar de-abia acum s-a năpustit succesul peste ele) pe un acelaşi principiu: romanul sau nuvela sau povestirea personalizabile. Cu alte cuvinte, în loc să uzurpi capul Mona Lisei, devii personaj principal într-una dintre piesele în proză matriciale care sunt puse la dispoziţie (roman poliţist, thriller, roman istoric, roman politic, nuvelă porno soft - sau, mă rog, hard etc.). Îţi oferi coordonatele (nume, prenume, sex, vârstă, preocupări, gusturi, flori preferate etc.) şi pe cele ale tovăraşei de viaţă sau de aşternut, pe care le clickezi într-un formular şi, în cel mult două zile, primeşti acasă cartea tipărită, care are integrate toate aceste zone personalizate. Cartea are coperta pe care o doreşti, poate fi ilustrată şi poate avea pe manşetă chipul personajului principal. Care protagonist poate fi un prieten sau o prietenă, cărora le oferi volumul în chip de cadou. De fapt, de aici vine şi succesul procedeului, pentru că volumele personalizate au ajuns unul dintre cele mai trendy cadouri ale momentului. Preţurile sunt variabile, între 26 de euro şi mai multe sute, în funcţie de grosimea cărţii, de numărul de fotografii inserate, de calitatea hârtiei şi, desigur, de tiraj. Totul e posibil graţie unui program deştept, care personalizează romanul cât ai zice "soft" (ca să vedeţi cum devine chestia, iată adresa http://www.creermonlivre.com/mon_roman_interactif/index.php?pageâessai, pentru un test gratuit). Vă daţi seama că puteţi "scrie", folosind canavaua din "Fraţii Jderi", o poveste care să-i aibă ca eroi pe fraţii Ivan, Alexei şi Dimitri? Sau că în trama nu ştiu cărei istorii de un erotism deşănţat puteţi strecura numele celei mai dezirabile şi mai de neatins persoane publice, fie ea doamnă sau domn? Încurcând toată literatura şi toate reperele culturale posibile într-un ghiveci pe care doar Babelul de azi putea să-l născocească, puteţi şi dumneavoastră contribui la instalarea confuziei nostime şi teribil de periculoase între excesul şi lipsa totală de imaginaţie.

Şi ca să nu termin în această notă ambiguă şi tristă, ci în alta şi mai tristă şi mai ambiguă, iată: cu vreo jumătate de an în urmă, un prieten, profesor într-un oraş al patriei, îmi spunea că se fac severe reduceri de personal în învăţământ (chiar şi pentru titulari) şi că printre criteriile de rămânere la catedră nu se număra vechimea sau, mai ales, rezultatele elevilor, ci, între altele, numărul lucrărilor publicate. A existat, atunci, un val de prosperitate în rândul micilor tipografii locale, care au tipărit 5-10 exemplare din nişte lucrări inventate în grabă (cu un ISBN lesne obţinut), pornind de la vechi lucrări de diplomă sau de grad reciclate. Vă daţi seama ce bani s-ar fi putut scoate cu programul francezilor? Adică înlocuind, pe ici pe colo, nişte parametri şi făcând lucrarea să arate brand new? Nu de alta, dar dacă n-a stat nici dracu' să citească vreodată acele lucrări şi să le evalueze, de ce Dumenzeu să le mai şi scrie cineva?