Europenizarea românilor

Autor: Stelian Turlea 05.08.2011

"Există în spaţiul românesc, în secolul XIX, o «puternică dorinţă de Europa» - scrie prof. univ. dr. Ion Bulei în noua sa carte*). Dorinţă care se prelungeşte şi în veacul următor şi în veacul nostru. Ea nu era încă o înţelegere a spiritului european, ci o privire admirativă faţă de Occident şi o vie intenţie de imitaţie a acestuia: «Să facem şi noi ca ei»."

O carte, este bine s-o spunem de la început, admirabilă din punct de vedere al conţinutului, dar şi al formei, o carte instructivă, frumoasă, machetată ingenios (trebuie remarcată concepţia grafică a lui Vladimir Zmeev), un adevărat obiect de artă, cu minunate ilustraţii, dar şi cu anexe în care sunt menţionaţi toţi domnii din Valahia şi Moldova şi guvernatorii Transilvaniei, în secolul al XIX-lea, toţi şefii de stat ai României, preşedinţii Consiliului de Miniştri, miniştrii de interne, miniştrii de externe, miniştrii de finanţe, miniştrii de război. (Textul acesta îi aparţine istoricului Constantin Rezachievici.)

Ion Bulei se ocupă de foarte multă vreme de tema europenizării românilor. A publicat "O istorie a românilor", în mai multe ediţii şi în versiuni engleză, franceză, germană, italiană şi greacă, "Lumea românească" în două volume, în special cel de-al doilea ocupându-se de subiect, dar şi, mai demult, în regimul trecut, "Arcul aşteptării", despre intrarea ţării în primul război mondial - în toate demonstrând că românii nu sunt europeni doar geografic şi că apetitul spre modernitate le-a fost mereu caracteristic. "Modernitatea - mai spune el - a fost înţeleasă ca fiind vest-europeană, ceea ce era normal, şi ca fiind în primul rând o mulţime de forme, ceea ce era insuficient. Românilor nu le lipseau doar casele frumoase pe care le admirau în Occident, le lipsea spiritul european, respectiv occidental. Pentru Emil Cioran, identitatea românească era o identitate second-hand, iar România, o ţară unde minorul era modul existenţei, şi diminutivul - divinitatea. «A fi român înseamnă a fi o fiinţă cu multă apă în sânge.» Aprecieri dure. Dar nu erau decât dorinţe de a transforma o identitate de periferie într-una de centru. De fapt, de a apropia periferia de centru. O construcţie intelectuală, aceea a lui Eliade şi Cioran, care nu poate fi contrazisă decât printr-o altă construcţie intelectuală, care şi ea poate fi la rându-i demantelată. Eficient, ea poate fi contrazisă doar cu argumente luate din realitatea imediată. În volumul acesta curge viaţa modernă reală a societăţii româneşti. Dacă nu e prea rapidă această curgere, nu e prea bogat şuvoiul ce vuieşte prin trecătorile vechii societăţi române, în orice caz, nu se pot contesta încercările de a grăbi mersul istoriei noastre economice, culturale, sociale."

"Românii în secolele XIX-XX. Europenizarea" are şapte capitole de analizare a temei - "Trezirea naţională", "Modernitatea - între realizări şi contradicţii", "România lui Carol I" (de departe capitolul cel mai consistent, cel mai apropiat de sufletul autorului), "Războiul unităţii naţionale", "România, ţară mijlocie a Europei", "Sub dictaturi", "Şi a venit decembrie 89!" Concluzia: "La o cumpănă de veacuri şi milenii, românii sunt din nou la o răscruce. La atâtea popoare, istoria are continuitate. La români, firul ei s-a rupt de prea multe ori. Revenirea, căutarea normalităţii sunt iarăşi la ordinea zilei. Construcţia structurilor este din nou luată de la început. Numai că, acum, timpul istoric este mult mai grăbit. Cu mentalităţile noastre, adesea ale timpului agrar, riscăm o mişcare istorică prea lentă. Ceea ce, în acest timp fără răbdare, poate echivala cu imobilismul şi încremenirea. Ne vom salva nu neapărat cu inteligenţa noastră - calitate reală şi de atâtea ori invocată, adesea ca o compensaţie -, ci cu disciplina efortului nostru creator. Trăiesc astăzi în societatea românească elemente disparate de viaţă tradiţională, nostalgii interbelice, structuri şi atitudini comuniste, evoluţii postcomuniste încă nu bine definite. Speranţele unei regăsiri istorice a românilor nu sunt puţine: coeziunea statului lor într-o zonă tulbure, cu graniţe în mişcare, capacitatea remarcabilă de receptare a modelelor, poziţia sa strategică importantă pentru Europa, încadrarea în noile structuri ale continentului."

*) Ion Bulei - Românii în secolele XIX-XX. Europenizarea, Editura Litera, 2011