Companiile din Turcia ar putea investi 1 mld. dolari în 2011 în ţări din regiune, inclusiv România

Autor: Marius Oncu 03.08.2011

Investiţiile în străinătate ale companiilor din Turcia ar putea ajunge la un miliard de dolari în acest an, fiind vizate ţări din Europa de Est, precum Grecia şi România, unde turcii sunt intersaţi de investiţii mici şi medii, de 50-150 milioane de dolari, potrivit Ernst & Young Turcia.

"Mă aştept la investiţii de circa un miliard de dolari ale companiilor din Turcia în străinătate în acest an, prin tranzacţii de 50-200 de milioane de dolari", a declarat, într-un interviu pentru cotidianul Hurriyet, Müşfik Cantekinler, şef de departament la Ernst & Young Turcia.

Majoritatea investiţiilor se vor derula în statele din regiune, mai ales în Balcani, a adăugat acesta.

Dacă investiţiile unor companii depăşesc 200 de milioane de dolari, totalul ar putea trece de un miliard, a afirmat Cantekinler.

Investitorii turci sunt interesaţi în special de investiţii "mici şi medii", de 50-150 milioane de dolari, în ţări precum Grecia şi România, a spus el.