Veniturile Romtelecom au scăzut cu 7% la 166 mil. euro, dar EBITDA a urcat cu 20%, la 29 mil. euro

Autor: Adrian Seceleanu 04.08.2011

Veniturile Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixă, au scăzut în trimestrul doi cu 7,1%, la 166,1 mil. euro, însă profitul operaţional (EBITDA) al operatorului a urcat cu 19,7%, la 29,2 milioane euro, potrivit datelor din raportul financiar al grupului elen OTE, acţionarul majoritar.


"În trimestrul al doilea al anului 2011, semnele de stabilizare a economiei româneşti au devenit mai vizibile. Piaţa telecomunicaţiilor a rămas dominată de oferte foarte agresive".


Declinul veniturilor în trimestrul al doilea este atribuit în principal serviciilor de voce, care au pierdut 5% dintre clienţi faţă de jumătatea anului trecut, în timp ce venitul mediu pe utilizator a scăzut cu 9% în trimestrul al doilea comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010.


"În timp ce economia a arătat semne de stabilizare în cel de-al doilea trimestru al anului, piaţa românească de telecomunicaţii a rămas foarte competitivă, punând presiune pe toţi operatorii", a comentat Anastasios Tzoulas, directorul executiv financiar al Romtelecom.


Marja profitului EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) a crescut însă de la 13,7% la 17,6%, iar profitul operaţional EBIT (înainte de dobânzi şi taxe) s-a constituit într-o pierdere de 12 miliaone euro, mult redusă faţă de nivelul de minus 41,5 milioane euro din trimestrul al doilea al anului trecut.


Numărul clienţilor Romtelecom pe servicii de voce a scăzut la 2,558 milioane, însă compania a înregistrat un avans de 23,1% pe internet broadband, la 1,084 milioane de utilizatori. Pe serviciile de televiziune (DTH, IPTV, cablu), baza de utilizatori a companiei a crescut cu aproape 31%, la 1,222 milioane.
Numărul abonamentelor la serviciile Romtelecom a urcat cu 8,3% faţă de jumătatea anului trecut, la aproape 4,9 milioane.


Costurile cu programul de disponibilizări voluntare au scăzut cu 58,1% în trimestrul al doilea, la 7,2 milioane euro, de la 17,2 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului trecut.


Cheltuielile operaţionale ale companiei au coborât cu 11% în perioada analizată, iar salariile şi compensaţiile pentru angajaţi au scăzut cu 16%.
La 1 iulie, Romtelecom avea circa 7.500 de angajaţi, cu 1.500 mai puţini decât la jumătatea anului trecut. Grupul OTE menţionează că programele de disponibilizare voluntară vor rezulta în noi plecări în a doua jumătate a anului.

În primul semestru, veniturile Romtelecom au scăzut cu 9%, la 332,4 milioane euro, iar profitul EBITDA s-a redus cu 38,6%, la 51,4 milioane euro. Marja EBITDA a coborât astfel la 15,5%, de la 22,9% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatul operaţional EBIT s-a constituit într-o pierdere de 28,7 milioane euro, mai mică faţă de nivelul de 38,2 milioane euro din prima jumătate a anului trecut.


Costurile cu disponibilizări voluntare au urcat în primele şase luni cu 37,4%, de la 20,3 milioane euro la 27,9 milioane euro.