Celelalte camere sau tragedia pierderii identităţii palestiniene/ de Gabriel Biţună

Romanul marelui scriitor palestiniano-irakian, Jabra Ibrahim Jabra, Al-ġuraf al-'uhrā, tradus în limba română, sub titlul Celelalte camere, de către un colectiv format din R. Al-Haddad, C. Anton, R. Bălan, D. Budulan, A. Cozma, A. Dumitrescu, G. Nicoarea, A. Stancu, I. Tătaru şi D. Zeriri, de la Masteratul Traducerea Textului Arab Literar, promoţia 2010, sub îndrumarea profesorului George Grigore, a apărut de curând la editura ieşeană Ars Longa, în colecţia Alif.

Avem de-a face cu un roman care a constituit, fără nici o îndoială, o operă de pionierat pe piaţa culturală arabă, reprezentând o abordare cu totul inedită a identităţii palestiniene.

Jabra Ibrahim Jabra a creat în cartea sa, Celelalte camere, atmosfera trăită de diaspora palestiniană, cu toate spaimele şi angoasele sale, fără a menţiona în mod expres acest lucru, precum Mahmud Darwish, care vorbea în multe dintre poemele sale de frumuseţea Palestinei, fără să o amintească ca atare. Într-o lume plină de agresivitate, Jabra nu pune accentul pe violenţa fizică, ci pe chinul lăuntric al celui ce încearcă să supravieţuiască departe de locurile sale natale, departe de cei dragi lui, îmbrăcând fel de fel de identităţi, care nu i se potrivesc şi care nu fac decât să-l ducă la alienare. Sentimentul cel mai puternic pe care îl trăieşti citind acest roman este acela al înfângerii sufleteşti, al traumelor adânci, provocate de un conflict manifestat cu precădere în interior.

Romanul este prefaţat de o veche poveste arabă, plină de tâlc, care este cheia lecturării şi înţelegerii şuvoiului halucinant de fapte care se va declanşa încă de la prima pagină a romanului. Este vorba despre un prinţ care, îndrăgostit de o femeie din popor, se însoară cu ea şi îi dăruieşte un palat cu patruzeci de camere, din care nu putea folosi decât treizeci şi nouă.

Când prinţul pleacă, împreună cu alaiul, de la palat, prinţesa nu rezistă tentaţiei şi intră în cea de-a patruzecea cameră, care-i era interzisă. Acolo află o înlănţuire de alte camere şi aude o voce care-i spune să se întoarcă degrabă, sfat la care prinţesa nu ia seamă.

Acest basm arab atenţionează, într-o formă pilduitoare, asupra pericolului sondării subconştientului, căci odată pornită această aventură, această rătăcire în labirintul astfel deschis, ea nu se termină decât cu anihilarea victimei, precum în labirintul Minotaurului din Creta. Jabra Ibrahim Jabra îşi trimite personajele într-o călătorie în căutarea propriei identităţi, în absolut, dincolo de spaţiu şi timp. Este vorba, de fapt, de avatarurile palestinianului obişnuit, care şi-a pierdut identitatea individuală, printre atâtea alte idendităţi pe care este nevoit să le adopte pentru a putea rezista în mediile, de cele mai multe ori ostile, în care trebuie să-şi ducă viaţa. În acest sens, personajul principal, Nimr 'Ulwan, alias 'Adil At-Tibi, se identifică, rând pe rând, cu alte personaje întâlnite în cale, în căutarea disperată de a se ancora într-o realitate materială: Doctorul Fakhri Hasan Mansur, absolvent magna cum laude al Universităţii din Edinburgh, inginerul practicant Hafidh Muwaffaq, Ahmad al-Haşim, adjunct şef de Direcţie, profesorul Ali Husayn Ali, de la liceul Raşid, Muhsin Hantuş Aş-Şumli, antreprenor de construcţii. Mai mult decât atât, chiar personalitatea sa este scindată în două, amintind de Il visconte dimezzato (Vicontele înjumătăţit), al lui Italo Calvino, al cărui trup este împărţit într-o jumătate bună şi una rea. În cazul lui Nimr 'Ulwan, împăcarea celor două părţi contrarii ale sufletului se poate face doar prin poezie, ca expresie înaltă a iubirii, singura forţă dătătoare de sens în această lume: "Nu ascund faptul că cele mai multe versuri sunt de dragoste, cu toate că oaspetele nostru, după câte ştiu, nu scrie poezie. S-ar putea ca aceasta să fie o încercare a sinelui de a se împăca cu el însuşi, împăcarea fiarei cu îngerul, a visului cu realitatea, împăcarea imposibilului cu posibilul. Dacă am da glas acum celor emanate din mintea prietenului nostru întins aici, doctorul Nimr 'Ulwan, am găsi că este cu totul în contradicţie cu felul de a gândi al substitutului său ce stă în picioare aici..."

Tema romanului lui Jabra este, aşadar, pierderea identităţii culturale. O temă sugerată în mod simbolic prin secvenţele de început, în care eroul principal, confuz, se regăseşte într-o piaţă mare a unui oraş golit de oameni şi de sens, care în mod sigur este oraşul său, dar a cărui identitate nu este dezvăluită: "Spaţiul imens era pustiu, părăsit, uitat de Dumnezeu şi de oameni, ca şi cum în oraş nu a mai rămas cine să se mai mişte, să meargă sau să iubească. Ca şi cum o ciumă l-ar fi năpădit şi nu a cruţat pe nimeni.". Dialogul pe care îl are cu un grup de oameni, aflaţi într-un camion, este cât se poate de elocvent pentru ceea ce va urma, când nimeni nu poate identifica pe nimeni, nici chiar pe el însuşi.

Lectura acestui roman m-a captivat încă de la primele rânduri. Antrenat de vârtejul ameţitor al evenimentelor, în care te laşi prins fără de voie, am ajuns la final cu sufletul la gură. Abia atunci, când am închis cartea, aşa cum mi s-a întâmplat şi după vizionarea filmului Călăuza,al lui Andrei Tarkovski, m-a copleşit grozăvia celor citite, impresionat de modul în care un destin nedrept striveşte cu atâta uşurinţă sufletele unor oameni.