Ministerul Finanţelor a atras 372,2 mil. lei prin obligaţiuni la 5 ani

Autor: Monica Juganaru - Mediafax 05.08.2011

Ministerul Finanţelor Publice a atras 372,2 milioane de lei prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani, puţin peste jumătate din valoarea indicativă a emisiunii, de 700 de milioane de lei, la un ran­dament în creştere uşoară, de 7,35%.

Valoarea totală a subscrierilor a fost de 926,2 milioane de lei. Titlurile ajung la scadenţă în aprilie 2016.

Piaţa se aştepta la un randament în uşoară creştere, având în ve­dere turbulenţele de pe pieţele globale, iar în acest caz ministerul să emită titluri sub suma vizată.

La licitaţia din luna iunie pentru astfel de titluri, Finanţele au împrumutat 500 de milioane de lei la un randament de 7,3%.

Instituţia a anunţat că vrea să împrumute în luna august patru miliarde de lei prin emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă, aceeaşi valoare fiind prevăzută şi în programul aferent lunii iulie, deşi suma împrumutată a fost mai mare. Următoarea licitaţie este programată luni, 8 august, când Tre­zoreria vrea să vândă certificate cu scadenţa la un an de 700 de milioane lei. Pe piaţa locală, Finanţele au angajat de la începutul anului împrumuturi de 34,62 miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.

Strategia generală este de creştere a maturităţii medii a datoriei publice, însă băncile acuză Ministerul Finanţelor că încă neglijează acest obiectiv preferând să se concentreze pe preţul banilor împrumutaţi.