Învăţămintele primului default din istorie, Spania în 1575: efectele pot persista sute de ani în economiile care cresc pe datorie

Politicienii lumii, în special cei americani, a căror încăpăţânare a amânat până în ultimul moment ridicarea plafonului de îndatorare a SUA, dar şi cei europeni, care au acţionat lent în salvarea de la faliment a unora din membrii zonei euro, ar putea învăţa din prima criză a datoriilor suverane din istorie: intrarea Spaniei în incapacitate de plată în 1575. Ceea ce evenimentul de acum 400 de ani poate sugera este că e uşor să declanşezi o reacţie în lanţ pe pieţele financiare şi ale creditului şi să provoci, astfel, pagube serioase economiei, scrie Bloomberg.


Dacă defaultul din 1575 ar fi adaptat pentru teatru, iar rolurile ar fi jucate de personajele de acum, republicaţii ar înlocui oraşele castiliene, ale căror delegaţi la parlamentul spaniol s-au opus majorării unor taxe care l-ar fi ajutat pe regele Philip al II-lea să-şi gestioneze datoriile pe termen lung.


La acea vreme, Spania era singura superputere a lumii. Cărturarii o descriau ca fiind un imperiu "peste care Soarele nu apune niciodată". Cu toate acestea, regele avea nevoie de acordul oraşelor pentru a se împrumuta la dobânzi rezonabile şi avea nevoie de consimţământul lor dintr-un motiv: oraşele adunau taxele.


Toate cele 18 oraşe castiliene percepeau taxe destinate special gestionării datoriilor pe termen lung. Nivelul taxelor era stabilit o dată la fiecare şase ani prin negocieri cu regele. La început, veniturile din taxe erau folosite pentru plăţile efectuate către deţinătorii locali de obligaţiuni pe termen lung, iar ce rămânea era trimis autorităţii centrale. Deţinătorii locali de obligaţiuni pe termen lung erau, în majoritate, bătrânii care locuiau în regiune. Contribuabilii locali au înţeles că dacă nu vor mai plăti, vor lovi în proprii părinţi. Prin urmare, acest precursor al sistemelor de protecţie socială avea un mecanism de protejare eficient: mânia bătrânilor, de care profita regele.


Taxele erau stabilite de parlament prin vot majoritar, ceea ce limita capacitatea instituţiei regele de a emite ceea ce ar reprezenta, în termenii actuali, obligaţiuni cu rating maxim.
Aventurile militare ale lui Philip din Olanda şi Marea Mediterană au dus la creşterea datoriilor Spaniole la echivalentul a 50% din Produsul Intern Brut până în 1573. În acest punct, oraşele castiliene s-au împotrivit plăţii unor taxe mai mari, rezistând pe poziţii timp de doi ani. În septembrie 1575 a găsit o modalitate prin care putea ocoli piedicile puse de Parlament. Astfel, a suspendat plăţile pentru obligaţiunile pe termen scurt, datorate în principal bancherilor genovezi. Poporul a apreciat gestul, deoarece în acele vremuri resentimentul faţă de bancheri era la fel de mare ca acum, poate chiar mai mare, deoarece creditorii erau străini. Neplăţile au reprenetat, însă, un default şi o criză a creditului în toată puterea cuvântului.


De ce au jucat parlamentul şi regele acest joc? Oraşele vroiau să-l deccurajeze pe rege să mai cheltuiască. Ştiau că obligaţiunile negarantate cu taxe cor fi greu de vândut, iar un default va face mai greu pentru Philip să se împrumute fără ajutorul lor. Dar după încetarea plăţilor pentru datoriile pe termen scurt, situaţia a luat o direcţie neaşteptată, aşa cum s-a întâmplat şi după colapsul băncii americane Lehman Brothers din septembrie 2008. Mulţi dintre bancherii care l-au împrumutat pe rege erau, la rândul lor, datornici. În aceste condiţii, fondurile depozitate la bancheri de comercianţi au fost îngheţate.


În acele vremuri, în care mijloacele de transmitere a informaţiilor erau scumpe, târgurile comerciale periodice erau evenimente esenţiale pentru activitatea economică. Creditul era rostogolit de la târg la târg de către bancheri, iar acordurile de împrumut erau renegociate. Cu piaţa spaniolă a creditului îngheţată, târgurile nu se mai puteau ţine. Default-ul a dus la prăbuşirea sistemului bancar, ceea ce a dus la o recesiune cumplită.
După doi ani, în noiembrie 1577, oraşele au cedat şi au acceptat majorări foarte mari de taxe. În cuvintele lui Philip, oraşele au implorat regele să reînvie comerţul. Regele şi-a putut relua astfel plăţile către bancheri.
Ce învăţături ar putea desprinde azi politicienii? În primul rând să nu-şi supreestimeze puterile. Apoi istoria nu se uită. Default-ul Spaniei este vechi de 424 de ani, dar povestea lui este încă spusă şi afectează, poate, în continuare bonitatea naţiunii şi costul finanţării.