Cum au reacţionat autorităţile române în cel mai fierbinte week-end din 2008 încoace. Ministrul economiei, Ion Ariton: Pentru o analiză nu este momentul şi cazul acum

Autor: Iulian Anghel 07.08.2011

Guvernul României nu a avut o reacţie oficială la tulburările majore de pe pieţele externe, nu au fost anunţate, oficial, întâlniri între decidenţii politici sau din administraţie pentru a examina situaţia. Neoficial, ar fi existat consultări între Preşedinţie şi BNR, iar Guvernul, prin vocea consilierului pe probleme economice al primului-ministru Andreea Paul-Vass a spus că Executivul monitorizează cu atenţie riscurile provocate de turbulenţele mondiale. Punctul de vedere al BNR a fost exprimat de consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu care a pus în gardă în legătură cu pericolul unor derapaje în anul electoral 2012 care, pe fondul tulburărilor externe, ar putea fi scăpare de sub control.

@ Ioan Ariton, ministrul economiei, duminică 7 august: "Pentru o analiză nu este momentul şi nu este cazul acum (ministrul spune că este în drum spre Bucureşti). Vorbim mâine."

@ Valariu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei României, duminică 7 august: "Nu pot da un răspuns astăzi (referitor la o strategie de contracarare a eventualelor şocuri - n.n.), el presupune un acord al preşedintelui pentru o declaraţie şi nu am cum să fac acest lucru astăzi."

@ Ministrul finanţelor, Gheorghe Iamoliţianu nu a putut fi contactat. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Ilinca Teodoriu a spus că este în concediu, iar şeful biroului de presă al Ministerului Finanţelor Cristian Marin nu a putut fi nici el contactat.

@ Andreea Paul-Vass, consilierul economic al premierului: "Urmărim în detaliu toate riscurile pe care le presupune propagarea turbulenţelor finanţelor mondiale asupra costurilor de împrumut, asupra exporturilor şi asupra cheltuielilor statului cu datoria publică. Suntem în contact cu oficiali de la Ministerul de Finanţe şi BNR pentru monitorizarea situaţiei externe. Ne uităm cu mare atenţie".

@ Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR: "Vom mai vedea în ziua de luni cum evoluează pieţele, dar opinia mea este că o mare parte din tensiune deja s-a eliminat. (...) Trebuie să înţelegem că bugetul este o problemă fierbinte şi nu mai putem permite dezechilibre bugetare. Deocamdată suntem mai feriţi pentru că am luat măsuri dure în timp util, măsuri ce vor trebui luate acum şi de alte ţări. Trebuie să ne ţinem de scăderea deficitului bugetar, care este estimat la 4,4%, şi trebuie să vedem că datoria publică explodează în toată lumea, chiar dacă la noi este sub plafonul european."

@ În lume reacţiile au fost rezervate. În Europa, doar Franţa a avut un punct de vedere oficial afirmând, prin vocea ministrului economiei, că Parisul are încredere în SUA. Însă au existat contacte telefonice la nivel înalt şi se examinează ipoteza convocării G7 pentru a stabili o reacţie comună şi conertată.

La nivelul UE circulă ipoteza că BCE ar urma să iasă luni cu o emisiune de euroobligaţiunii pentru a spijini Italia şi Spania.

Reacţii de calmare a pieţelor au venit din ţările Asiei care sunt şi cele mai expuse pe titlurile americane: În afară de China care a criticat SUA, Japonia, Australia sau Coreea de Nord au susţinut că nu există motive majore de panică.