Dr. Doom Nouriel Roubini: Evitarea unei noi recesiuni - misiune IMPOSIBILĂ

Autor: Roxana Pricop 08.08.2011

Nouriel Roubini, economistul supranumit Doctor Doom ca urmare a previziunilor sale întundecate privind economia mondială, consideră că evitarea unei noi recesiuni este o misiune imposibilă.

Într-un editorial publicat în reputata publicaţie britanică Financial Times, Roubini scrie: " Putem evita o nouă recesiune severă? Ar putea fi o misiune imposibilă. Cel mai bun pariu pentru acele pieţe care nu au pierdut accesul la pieţele financiare - SUA, Marea Britanie, Japonia şi Germania- este introducerea unor noi stimuli fiscali pe termen scurt şi angajarea în austeritate fiscală pe termen mediu. Retrogradarea SUA va accelera nevoia de reduceri fiscale, dar America în particular va trebui să facă reduceri semnificative pe termen mediu, nu trebuie să tragă imediat frâna fiscală pentru a nu afecta creşterea şi deficitele.

Băncile Centrale din Vest ar trebui să introducă de asemenea noi măsuri de relaxare fiscală, chiar dacă efectele vor fi limitate. Banca Centrală Europeană ar trebui nu doar să oprească creşterea dobânzilor, ci să scadă dobânzile la zero şi să facă mari achiziţii de obligaţiuni guvernamentale pentru a evita ca Italia şi Spania să piardă accesul la pieţe - în cazul în care s-ar întâmpla, acest lucru va genera o criză de amploare, care va cere dublarea sau chiar triplarea resurselor de salvare, sau ruperea zonei euro.

Având în vedere această criză este legată atât de solvabilitate cât şi de lichiditate, trebuie să se înceapă o restructurare ordonată a datoriilor. Acest lucru înseamnă reducerea masivă a datoriilor ipotecare pentru mai bine de jumătate din gospodăriile din America care au probleme şi susţinere pentru creditorii băncilor cu probleme. Extinderea maturităţilor din cazul Grecie trebuie aplicată şi pentru Portugalia şi Irlanda, cu Italia şi Spania pe lista de aşteptare dacă aceste două ţări pierd accesul la pieţe. Este posibil ca o nouă recesiune să nu poată fi evitată. Dar politicile ar putea opri o a doua depresiune economică. Acest lucru cere acţiuni rapide şi direct la ţintă".