Grecii interzic tranzacţiile "short selling" pentru două luni

Autor: Marius Oncu - Mediafax 08.08.2011


Tranzacţiile de tip "short-selling" (vânzare în lipsă a unor titluri) vor fi interzise pe bursa de la Atena pentru două luni, începând de marţi, a anunţat, luni, autoritatea de reglmentare a bursei elene, citată de Reuters.

Tranzacţiile "short selling" constau în vânzarea de active, de regulă instrumente financiare, împrumutate de la o terţă parte, cu intenţia de a cumpăra ulterior active identice pentru a le returna.

Indicele bursei de la Atena a scăzut luni cu 6%, aproape dublu faţă de alte pieţe europene, şi a ajuns la minimul ultimilor 14 ani, după retrogradarea SUA de către agenţia de rating Standard&Poor's şi a temerilor privind impactul unui program de preschimbări de obligaţiuni asupra băncilor elene.

Măsura ar putea contribui la reducerea volatilităţii într-o piaţă afectată puternic de criza datoriilor, consideră analiştii.

"A fost o decizie foarte necesară într-un moment foarte dificil pentru bursa elenă. Va ajuta piaţa prin separarea investitorilor pe termen lung de speculatorii care fac plasamente pe perioadă scurtă", a spus Costas Boukas, şef al diviziei de administrare a activelor la compania Beta Securities.

Bursa de la Atena a scăzut cu aproape 30% de la începutul anului.