Mureşian, Intercapital: Nu este chiar crah pe bursă, dar este nebunie. Pragul maxim de variaţie va fi majorat la 25% şi apoi la 40% dacă este cazul

Autor: Adrian Ionut Cojocar 09.08.2011

Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, spune că situaţia de astăzi seamănă cu cea din anul 2008, de la căderea Lehman Brothers, atunci ca şi acum investitorii panicându-se şi ordinele de vânzare ducând acţiunile la limitele maxime de scădere permise într-o şedinţă.


"Este panică şi investitorii vând tot şi nu mai ţin cont de preţuri. Cred că este şi din cauza volatilităţii burselor de afară, în condiţiile în care indicele DAX după ce a deschis pe plus cu 2% avea la un moment dat o scădre de 7%. Putem compara situaţia actuală cu cea din 2008. Bursele nu se vor mai închide însă de această dată ci va fi majorat pragul maxim de variaţie la 25% şi apoi la 40% dacă este cazul", a spus Mureşian.

El a precizat că se aşteaptă ca piaţa să revină pe plus când va avea loc o revenire şi pe pieţele internaţionale.î
Până în prezent acţiunile a căror limită maximă de variaţie a fost majorată la 25% sunt Broker Cluj, SIF Oltenia şi SIF Banat-Crişana.