Chiriile spaţiilor logistice, nemodificate în ultimele 18 luni, printre cele mai reduse din Europa

Autor: Cristina Cuncea 11.08.2011

Chiriile spaţiilor logistice şi industriale din Bucureşti se menţin la nivelurile de la sfârşitul anului 2009 şi sunt printre cele mai reduse din Europa, doar în Lyon, Antwerp şi Bruxelles înregistrându-se valori mai reduse, potrivit unui studiu al companiei imobiliare Knight Frank. Astfel, chiriile din Bucureşti se situează uşor sub 60 de euro/mp/an, în condiţiile în care în Bruxelles cea mai ieftină zonă din Europa din acest punct de vedere, chiriile sunt de 45-55 de euro/mp/an. În alte capitale din Europa Centrală şi de Sud-Est chiriile sunt superioare celor din Bucureşti, în Varşovia atingând circa 80 de euro/mp/an, iar în Budapesta şi Praga peste 60 de euro/mp/an. "Cererea pe piaţa din Bucureşti este în mod curent focalizată pe spaţii relativ mici, de 1.000-10.000 de metri pătraţi. Dezvoltatorii continuă să fie precauţi, în general construind doar la cerere, proiecte noi realizate speculativ fiind amplasate doar în afara Bucureştiului, la Ploieşti şi Timişoara", se menţionează în studiu. Cele mai scumpe chirii din Europa au spaţiile industriale şi logistice din Londra (circa 155 euro/mp/an), Geneva (130 de euro/mp/an), Stockholm (110 euro/mp/an) şi Moscova (90 euro/mp/an).