Întărirea francului aduce măsuri speciale la OTP: clienţii plătesc doar dobânda timp de doi ani

Autor: Razvan Voican 11.08.2011

Întărirea agresivă a francului elveţian dincolo de pragul de 4 lei a determinat OTP Bank să ia măsuri fără precedent pentru sprijinirea clienţilor: reducerea cu un punct a dobânzii pe perioade de la şase luni la doi ani şi întreruperea plăţii principalului chiar şi pe doi ani.

OTP Bank, a treia instituţie de credit ca mărime a portofoliului de credite în franci elveţieni după Volksbank şi Raiffeisen, a anunţat ieri soluţii speciale pentru ca debitorii să poată depăşi această perioadă de apreciere record a francului fără a intra în default.

Banca îşi invită clienţii să vină în sucursale pentru a solicita măsurile care ar conduce la diminuarea ratei lunare cu 20-30%: reducerea ratei dobânzii mai întâi pe o perioadă de şase luni, valabilă din momentul înregistrării solicitării clientului, şi suspendarea temporară a rambursării capitalului, clienţii putând plăti numai dobânda lunară pe o perioadă de până la doi ani.

Preocuparea bancherilor unguri pentru sprijinirea clienţilor este cu atât mai mare cu cât este vorba despre circa 70% din clienţii săi cu credite garantate cu ipotecă. Ei sunt şi cei care au adus pe piaţă această monedă exotică în 2005, potenţialul mare de vânzări datorat dobânzilor mici antrenând nu mai puţin de 9 bănci care au vândut credite în franci. OTP speră că perioada de şase luni în care oferă reducerea dobânzii va fi suficientă pentru depăşirea tensiunilor actuale, dar precizează că facilitatea ar putea fi prelungită din şase în şase luni la solicitarea clienţilor. Rămâne de văzut în ce condiţii.

"Situaţia financiară la nivel global este în continuare pusă sub semnul întrebării, iar această instabilitate a avut printre consecinţe şi aprecierea rapidă a francului elveţian. Schimbarea a fost puternic resimţită de către clienţii ale căror credite sunt în această monedă. În acest context, OTP Bank România a înţeles care sunt nevoile clienţilor săi şi a decis să le ofere soluţii celor care se confruntă cu dificultăţi în achitarea ratelor", a declarat László Diósi, directorul general al băncii.

Pentru a doua zi la rând, BNR a calculat ieri un curs de peste 4 lei pentru un franc, nivel dublu faţă de vara lui 2007, când vânzările de credite în franci creşteau agresiv.

Deocamdată, OTP este singura dintre cele 9 bănci care a anunţat măsuri standard pentru sprijinirea clienţilor cu credite în franci. Măsurile respective pot preveni intrarea unor clienţi în default, însă orice restructurare de credit duce în cele din urmă la un cost total mai mare al creditului.

Evoluţia cursului dintre francul elveţian şi euro rămâne crucială pentru situaţia portofoliilor de credite. "Sperăm ca rata de schimb să revină în intervalul 1,2-1,3 franci pe euro în următoarele trei luni. Dacă banca centrală a Elveţiei a indicat acest target, pe asta mizăm şi noi, deocamdată nu suntem mai optimişti. Structural, românii au încredere în ceasurile elveţiene. Să sperăm că o să funcţioneze şi în acest caz", a spus Gabriel Creţu, director executiv vânzări şi reţea la OTP Bank, citat de Mediafax. El susţine că pentru moment rata de neperformanţă pe creditele ipotecare în franci elveţieni este similară celei înregistrate la creditele în euro.

OTP are un portofoliu de 13.800 de clienţi care au contractat credite ipotecare în franci, ceea ce înseamnă 70% din total portfoliu. Aprecierea francului a dus valoarea totală a creditelor în această monedă la 80% din suma acordată de bancă sub forma creditelor ipotecare. Creditele cu întârzieri la plată de peste 90 de zile reprezintă, ca valoare, 8% din totalul împrumuturilor ipotecare în franci, iar ca număr doar 4%.

Banca Elveţiei se chinuie să-şi tempereze moneda

Cursul euro/franc elveţian nu a fost impresionat nici ieri de noul anunţ al băncii centrale a Elveţiei privind măsuri de temperare a tendinţei de întărire rapidă a francului şi s-a situat la 1,045 franci pentru un euro. La Bucureşti, unde cursul dintre leu şi franc se calculează indirect, a rezultat o cotaţie la BNR de 4,0865 lei pentru un franc. A fost a doua zi la rând în care cursul a rămas deasupra pragului de 4 lei/franc. Banca Elveţiei intenţionează să mărească rapid lichiditatea în franci de pe piaţă, însă temerile privind reinflamarea crizei internaţionale canalizează sume tot mai mari sub formă de plasamente în această monedă considerată în mod tradiţional un activ refugiu, asemenea aurului.