Cinci repere pentru a înţelege de a căzut bursa franceză ieri

Autor: Roxana Pricop 11.08.2011

Pieţele financiare au fost în plină furtună în ultimele două săptămâni. Miercuri, 10 august, indicele Bursei franceze CAC 40 a scăzut cu aproape 5%. Cel mai important cotidian de business din Franţa, Les Echos, a identificat cinci cifre sau simboluri care rezumă catastrofa ultimelor zile:

1.797 $

Petru prima dată în istorie, uncia de aur a atins cotaţia de 1.797 de dolari pe parcursul şedinţei de ieri. Metalul galben îşi joacă din plin rolul de activ de refugiu, calmând investitorii care şi-au făcut griji cu privire la reîntoarcerea unei noi "quantitative easing" în SUA. Riscul de propagare a crizei datoriilor ameninţă încă Europa. Cotaţia aurului a crescut cu 20% de la 1 iulie. Din 2000, aurul a câştigat peste 500%, în condiţiile în care indicele CAC 40 a pierdut 50% din valoare.

AAplus

Aceste două cifre asortate cu semnul plus trimit la nota pe care agenţia de rating Standard&Poor's a dat-o datoriilor pe termen lung ale SUA. Înainte de vineri, 5 august, cea mai mare putere economică a lumii beneficia încă de triplu A, cel mai bun rating. Retrogradând ratingul SUA, agenţia a vrut să sublinieze lipsurile unui acord semnat pe 2 august între republicani şi democraţi pentru reducerea deficitelor bugetare şi a datoriilor. Această decizie a cauzat un pesimism vag pe principalele burse şi a declanşat furia Chinei, cel mai mare creditor al Statelor Unite.

- 21,85 %

Din 22 iulie şi până în prezent, indicele CAC 40 a pierdut 21,85%, pentru a închide ieri la 3.002,99 puncte. Indicele Bursei de la Paris a înregistrat o serie de 11 şedinţe consecutive de scădere, la fel ca şi indicele elveţian SMI, sau cel al Bursei germane-DAX.

48 puncte

Acest număr corespunde maximului atins luni de VIX, indicele bursier ce măsoară volatilitatea pe pieţele financiare, supranumit şi "indicele fricii". Indicele nu a mai atins acest prag din martie 2009, la câteva luni de la falimentul băncii americane Lehman Brtohers. Cu două zile în urmă, indicele a scăzut cu 27%, înregistrând a două cea mai mare scădere zilnică din mai 2010.

Ieri, indicele a crescut cu 20% la sfârşitul zilei. Această amplitutdine indică nervozitatea extremă a investitorilor şi că apetitul la risc se schimbă de la un moment la altul în funcţie anunţurilor pe care le fac guvernele şi băncile centrale.

- 14,53 %

Deşi toate sectoarele sunt la minime de mai bine de cinci şedinţe, sectoarele financiar, auto şi al materiilor prime au fost cel mai puternic lovite de căderea Burselor europene. Băncile europene au pierdut 14,53% în aceste ultime cinci zile, acţiunile băncii Societe Generale fiind printre cele mai lovite: minus 25% în cinci zile. Acţiunile băncii Credit Agricoleau scăzut cu 18,7%. Acţiunile producătorului auto Peugeot s-au prăbuşit cu 17,13% în cinci şedinţe.