Sarkozy şi Merkel se vor întâlni marţi pentru a discuta despre zona euro şi probleme internaţionale

Autor: Marius Oncu 11.08.2011

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, se vor întâlni marţi la Paris pentru a discuta despre situaţia din zona euro şi alte probleme internaţionale, a anunţat biroul de presă al preşedinţiei Franţei, citat de Reuters.

Cei doi lideri vor dezvolta deciziile luate la reuniunea de urgenţă din iulie a liderilor zonei euro.

Sarkozy a organizat miercuri o şedinţă de urgenţă cu mai mulţi miniştri, după ce Franţa a fost puternic lovită de turbulenţele de pe pieţele fianciare în această săptămână.

Acţiunile europene şi-au redus pierderile joi, după anunţul privind întâlnirea dintre Sarkozy şi Merkel.

La 13:30 GMT (16:30 ora României), indicele FTSEurofirst 300 se afla în scădere cu 0,6%.