O carte despre criză, scrisă în comunism

Autor: Ziarul de Duminica 11.08.2011

Editura Predania a început cu luni în urmă publicarea unei serii de opere complete inedite ale lui Ernest Bernea. Seria a început cu "Meditaţii filosofice. Note pentru o filosofie inactuală", volum pe care Ziarul de duminică l-a prezentat la vremea respectivă. Între timp, a apărut un nou volum, "Criza lumii moderne". Editura Predania este condusă de un tânăr inimos, Ionuţ Gurgu, are şi o revistă, Predania, care continuă revista interbelică de critică teologică, şi o librărie, care depăşeşte cadrul unui simplu magazin de carte religioasă.

Figură marcantă a generaţiei intelectuale interbelice - filosof, sociolog, etnograf, eseist, poet şi prozator, fost deţinut politic în vremea lui Carol al II-lea şi în perioada comunistă, Ernest Bernea s-a născut în 1905, la Focşani, a studiat la Brăila. Încă de mic a luat contact cu civilizaţia românească tradiţională, însuşindu-şi valorile acesteia. Condiţiile austere de viaţă i-au configurat o atitudine spartană faţă de bunurile pământeşti şi de încercările vieţii. Începând cu anul 1926, urmează Facultăţile de Litere şi de Filozofie din Bucureşti. Aici intră în contact cu profesorii Nicolae Iorga, Nae Ionescu şi Dimitrie Gusti. Devine colaborator la ziarul Cuvântul, coordonat de Nae Ionescu, şi intră în echipele sociologice ale lui Gusti. Anii 1930-1933 sunt dedicaţi unor studii de specializare în sociologie şi istoria religiilor la Paris, în filosofie la Freiburg (Germania), unde audiază cursurile fenomenologului existenţialist Martin Heidegger. Împreună cu soţia sa, Maria Patrichi, a avut un fiu, pe Horia Bernea - întemeietorul Muzeului Ţăranului Român, pictor de anvergură europeană - şi două gemene, Ana şi Tudora. A murit la 14 noiembrie 1990. Este înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Cartea despre care vorbim *) acum nu oglindeşte doar istoria lumii moderne, într-un chip luminos şi profund, ci ea însăşi are o istorie aparte, despre care vorbesc pe larg mai multe articole apărute pe site-ul editurii şi din care preluăm câteva idei. "Istoria, este viaţă şi anume viaţă umană," scrie Ernest Bernea în chiar începutul cărţii sale. "Istoria este destin uman," revine mai încolo. Iată un înţeles profund al istoriei, un înţeles radical, căci în interiorul acestei "realităţi radicale" care este viaţa umană se petrece vremelnica trecere a omului pe acest pământ.

Potrivit lui Bernea, înţelegem mai uşor de ce "fenomenele de criză" dobândesc o vizibilitate mai mare când sunt cercetate în mod inseparabil de viaţa omului, de trăirile şi faptele lui. Viaţa este tragică, dramatică, cu suişuri şi coborâşuri. Crizele istoriei, spune Bernea, sunt o consecinţă a crizelor omului. Cum acesta este făptură cu trup şi suflet, crizele afectează atât partea materială, cât şi cea spirituală a omului. În diversitatea felurilor de crize (economice, politice, spirituale, morale etc), Bernea subliniază nuanţe fine şi le ierarhizează. În esenţă, orice criză înfăţişează o ruptură fie între om şi Dumnezeu în Sfânta Treime, fie între om şi semenul său, fie între om şi natură. Categoria aceasta patristică de "ruptură" devine foarte importantă de-a lungul cărţii sale şi vedem aceasta încă din fragmentul al doilea, unde analizează starea tradiţiei Creştine într-o societate Europeană guvernată de viziuni liberale şi de pulsiuni revoluţionare.

Cercetarea sa urcă pe firul istoriei până în zilele sale şi ajunge la starea omului Creştin în comunism. Ceea ce surprinde în paginile lui Bernea este împletirea a două tipuri de analiză a crizei: cea fenomenologică şi cea duhovnicească, evanghelică. Soluţia sa hermeneutică surprinde esenţialul, dar nu în chip abstract, despărţit de detalii, şi cuprinde detaliile, dar nu disparat, ci în chip organic. De fapt, în aceasta constă şi originalitatea metodologică a acestei cărţi.

*) Ernest Bernea - Criza lumii moderne, editura Predania, 2011