Răzbunarea japoneză. Yenul ajunge la cel mai ridicat nivel de după Al Doilea Război Mondial

Autor: Adrian Voicu 13.08.2011

Yenul a câştigat puternic faţă de dolar, apropiindu-se de cel mai ridicat nivel de după Al Doilea Război Mondial, după ce agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a redus ratingul SUA, iar temerile privind criza datoriilor suverane a lovit puternic în Europa.

Moneda euro a înregistrat cel mai puternic declin faţă de yen din ultima lună, după apariţia mai multor zvonuri privind extinderea crizei în Franţa şi după ce preşedintele francez Nicolas Sarkozy a anunţat că se va întâlni cu cancelarul german Angela Merkel în săptămâna care urmează.

Vineri, yenul a urcat cu 2,2% la 76,72 pentru un dolar ieri la New York de la 78,4 cât era în urmă cu o săptămână. La 11 august, yenul a ajuns la 76,31 de dolari, aproape de maximul de 76,25 yeni, atins în 17 martie. Faţă de euro, moneda japoneză a urcat cu 2,4% la 109,30 yeni pentru un euro.