Şeful Camerei de Comerţ Româno-Chineze: Deplasarea în China s-a făcut în pripă, nu sunt mize de business

Autor: Andreea Mioara Neferu 15.08.2011

Gabriel Ghelmegeanu, preşedin­tele Camerei de Comerţ şi In­dustria România-China, sus­ţine că vizita de lucru a pre­mierului Emil Boc în China, alături de reprezentanţii a peste 20 de firme mici şi mijlocii din România, a fost organizată pe ultima sută de metri.

"Totul s-a făcut în pripă, modul de organizare a unei astfel de delegaţii este cu totul şi cu totul altul. Deplasarea a fost anunţată cu doar zece zile înainte şi pe cine au reuşit să ia (dintre companiile româneşti - n. red.), aceia au mers", afirmă Ghelmegeanu.

China, ţara în care premierul Emil Boc se află zilele acestea într-o vizită de lucru, a devenit în ultimii ani «raiul» în care autorităţile româneşti caută investitori pentru o serie de proiecte de infrastructură şi nu numai. De această dată, oficialii români au anunţat că partea chineză vrea să se implice într-o serie de proiecte, printre care construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, precum şi a Canalului Dunăre-Bucureşti.

Nu este pentru prima oară când statul ro­mân merge în delegaţie în China în ultimul an şi anunţă că va colabora cu companii chineze pentru diferite proiecte, însă ulterior nu mai apar informaţii despre aceste proiecte.

"Important în astfel de delegaţii este semnalul politic dat şi dacă acesta va fi dublat de o seriozitate ulterioară, dacă proiectele vor fi susţinute şi îşi vor găsi finanţare. Acestea sunt delegaţii obişnuite, autorităţile române se duc acolo, văd ce se întâmplă şi fac nişte declaraţii, dar până acum nu a fost nicio vizită care să aibă o finalitate completă. Se face poate prea multă reclamă acestor delegaţii", mai spune Ghelmegeanu.

În vara anului trecut, o delegaţie comer­cială română în frunte cu un secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a vizitat Expoziţia Mondială de la Shanghai, organizând un forum economic la care au participa circa o sută de reprezentanţi ai firmelor chineze şi române.

Şi primarul Capitalei Sorin Oprescu a mers la începutul lunii martie într-o vizită de lucru la Beijing, unde a purtat discuţii cu companii chineze precum Beijing Municipal Construc­tion Group sau Shanghai Construc­tion Group pentru dezvoltarea infrastructurii în Bucureşti, printre care şi autostrada sus­pendată sau achiziţia unor autobuze hibrid. Ulterior însă, nu au mai fost făcute declaraţii legate de începerea vreunui proiect de inves­tiţii în parteneriat cu chinezii.

La capitolul schimburi comerciale Româ­nia înregistrează un deficit uriaş în relaţia cu China, având în vedere că exporturile româ­neşti în China în 2010 s-au ridicat la 308,8 mi­lioane de euro, echivalentul a 12% din im­por­turile româneşti din China. De altfel, China a fost al cincilea cel mai mare partener co­mercial al României la nivelul importurilor în 2010, acestea având o valoare de 2,6 mld. euro.

China este în prezent al 17-lea cel mai important investitor străin din România, în condiţiile în care la finalul lunii mai 10.129 de firme cu participare chineză erau înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu o valoare a capitalului social subscris de peste 318 milioane de euro. Chinezii s-au nu­mărat în luna mai printre cei mai activi investitori din România, în luna mai chinezii au fost principalii investitori la nivel local, în condiţiile în care au înfiinţat 24 de firme cu o valoare a capitalului social subscris de circa 120 de milioane de euro.

Premierul Emil Boc este însoţit în vizita de lucru din China de reprezentanţii a peste 20 de companii locale.

Printre firmele participante se numără şi producători de vinuri, aşa cum sunt Murfatlar, cu afaceri de 28,2 milioane de euro în 2009, sau Vin Export Focşani (8,8 milioane de euro), dar şi reprezentanţi din industria serviciilor. Spre exemplu, firma Lamar Organization, cu afaceri de circa 30.000 de euro în 2009, potrivit Registrului Comerţului, activează în management consulting, în timp ce Devco Green, companie cu un business de 29.700 de euro în 2009, oferă servicii de inginerie şi consultanţă tehnică.

Delegaţia românească a mers în China şi pentru evenimentul de deschidere a Universiadei de la Shenzen (Jocurile Mondiale Universitare de Vară), acesta fiind cel de-al treilea eveniment sportiv de anvergură pe care China îl organizează în ultimii ani, după Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008 şi Jocurile Asiatice de la Guangzhou din 2010.