0,1% - 0,7% - 0,2%: economia a intrat în nisipul incertitudinii creşterii subunitare

Cu rate de 1% creştere a PIB, România va recupera căderea brutală a economiei din 2009 şi 2010, de 10%, abia peste şapte ani, ceea ce ar fi cel mai prost scenariu.

Statistica a raportat ieri o creştere pe trimestrul al doilea de 0,2% faţă de trimestrul anterior şi de 1,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe trimestrul I din 2011, care a marcat ieşirea din recesiune, PIB-ul crescuse cu 0,7% faţă de trimestrul anterior.

Cum şi în trimestrul patru al anului trecut Statistica raportase o uşoară creştere, de 0,1%, cele două valori consecutive au fost considerate ca un indicator al ieşirii din recesiune. Ideea era că, dacă intrarea în recesiune este marcată de două trimestre consecutive de scădere, atunci ieşirea din recesiune ar fi, în oglindă, atunci când sunt două trimestre consecutive de creştere.

Ca urmare, o întreagă discuţie a fost generată atunci, la începutul lunii mai, înainte de anunţul Statisticii privind creşterea economică pe T1. Primul-ministru, preşedintele, miniştri şi consilieri au tot anunţat că programele de austeritate şi creditul gigant de la FMI şi-au atins obiectivele: am depăşit recesiunea.

Mesajul, chiar dacă eronat (într-un raţionament de tipul A implică B, non A nu implică non B) a rămas întipărit în mintea oamenilor: am ieşit din recesiune.

Să admitem că aşa a fost. Dar ce folos că s-a încheiat recesiunea dacă evoluţia de aproape un an rămâne subunitară trimestru la trimestru?

0,1% - 0,7% - 0,2%. Aşa a fost în ultimele trei trimestre. Dacă mai avem încă trei cifre la fel, pe următoarele trei trimestre este clară direcţia pentru economie - o creştere mediocră care nu va permite revenirea.

În condiţiile în care economia din zona euro încetineşte la rate de 0,1-0,2%, cum s-a întâmplat în trimestrul al doilea din 2011, se pune întrebarea ce piloni de relansare poate avea economia românească pentru a putea să iasă din plutonul creşterilor anemice.

La o stagnare pentru servicii, construcţii, agricultură şi impozite nete, industria are nevoie de o creştere de 4% pentru a determina Produsului Intern Brut o evoluţie de plus 1%, pentru că are o pondere de doar 25% în PIB.

Fără revenirea serviciilor, care reprezintă 50% din PIB, nu putem vorbi de creşterea economică de care are nevoie România, cu rate anuale de cel puţin 4%.

Restul sectoarelor - agricultura (6% din PIB), construcţiile (9% din PIB), impozite nete (10% din PIB) - sunt prea reduse ca pondere pentru ca prin evoluţia lor să determine evoluţia întregii economii.

Chiar dacă agricultura va creşte cu 10% faţă de anul trecut, cum probabil se va întâmpla, partea sa de contribuţie redusă în PIB nu îi va permite să influenţeze creşterea decât cu 0,6%.

Dar serviciile înseamnă comerţ, iar comerţ înseamnă consum. Iar oamenii nu consumă pentru că veniturile sunt în scădere sau chiar dacă nu sunt, temerile sunt în creştere.

O oarecare revenire ar putea fi aşteptată pentru semestrul al doilea al acestui an. Datele privind numărul de angajaţi pe mai şi iunie arată o creştere remarcabilă: plus 25.000 în mai şi plus 30.000 în iunie. Însă, la fel ca la creşterea PIB, înseamnă plus 0,5% pe lună, ceea ce este mediocru.

La 22 de milioane de locuitori, România are 4,2 milioane de salariaţi, în timp ce Cehia sau Ungaria au tot 4 milioane de salariaţi la o populaţie la jumătate.

Creşterea angajărilor ar putea aduce relansarea uşoară a consumului. Rămâne de văzut însă dacă majorarea TVA nu a provocat creşterea evaziunii, iar consumul să nu se vadă nici în rezultatele companiilor şi nici în majorarea încasărilor din taxe.

O lungă perioadă cu cifre de creştere economică subunitară va fi ca un drog: nici scădere care să aducă măsuri de relansare, nici creştere care să schimbe structura economiei. Doar incertitudine.