Ion de la gară/ de Nicolae Prelipceanu

nu-mi amintesc de la ce gară era Ion şi nici unde îşi făcea veacul

am trecut prin prea multe în viaţa mea ca să-mi mai pot aduce aminte

poate Ion de la gară trăia în gara Cluj

nu-mi vine să cred că numele lui e o traducere a lui Jean de la gare

din gara Verdun

de altădată

ceea ce e sigur este că Ion de la gară scria poezii

nu se ştie dacă acolo în gară sau într-un loc secret al lui

dar la gară le spunea în gura mare cam aşa cum făceam noi cândva

atâta doar că Ion de la gară nu fusese niciodată purtat cu trenul regal

confiscat de comunişti şi redat de urmaşii lor familiei regale şi apoi

patriei recunoscătoare

el nici nu ştia de existenţa acelui tren

iar dacă mă lăsaţi să presupun în continuare atunci

eu nici nu cred că el a călătorit vreodată cu vreun tren

nici măcar la manevre

poeziile lui nu erau ca ale noastre dar nici ca ale altora

ele nu semănau cu nimic din ceea ce îndeobşte e cunoscut

nici comportarea lui nu semăna cu comportarea noastră

el era prostul gării sau poate chiar prostul oraşului

şi ce poate să facă mai bine un prost decât să scrie poezii

uite aşa una după alta cam cum împuşca Buffalo Bill porumbeii degeaba

în celebra poezie a poetului cu litere mici

în fond împuşca şi el acolo cuvintele care i se păreau mai potrivite

şi mai frumoase căci Ion de la gară nu evoluase încă

până la mucegaiuri şi noroi

cât despre sex ce să mai vorbim

şi-l arăta el ce-i drept uneori domnişoarelor

dar numai aşa ca să le sperie cu mărimea lui colosală

nu-i trecea prin cap să şi-l pună în versuri şi probabil nici în practică

Ion de la gară a fost un poet adevărat

chiar dacă nu a publicat nici un rând la viaţa lui şi poeziile au murit

o dată cu el

modelul unic pe care noi nu-l vom putea atinge niciodată

oricât ne-am zbiera prin gările patriei fără alegere poeziile

nu-i aşa doamnelor şi domnilor şi domnişoarelor

care i-aţi văzut sexul din greşeală şi v-aţi speriat (vai de mine e cât o pisică)

îmi pare atât de rău că nu l-aţi cunoscut şi că nimeni

nu-şi mai aduce aminte de el

şi că nici eu nu mai ştiu dacă a existat

sau e numai o iluzie frumoasă de-a mea

ca atâtea altele

aş da oricât să-i găsesc versurile aş da tot ce am scris şi încă ceva

pe deasupra să mai pot citi o prostie scrisă de el

pe lângă marile prostii canonice şi necanonice

pe care viaţa mea mi le pune zilnic în faţă

unadouătreipatrucinci doar aşa

ca să-l uit pe Ion de la gară şi scrierile lui alese

cenzurate numai de vreun călător milos

care-i dă o bucată de pâine

întrerupând pentru câteva minute

fluxul creaţiei

Dintr-un volum nepublicat încă şi neintitulat deocamdată