Cutremur cu magnitudinea de 5,8, resimţit la Washington şi New York. Clădirea Pentagonului a fost evacuată

Autor: Mediafax 24.08.2011

Un seism cu magnitudinea de 5,8 a avut loc marţi după-amiază la Washington DC, informează CNN. Mai multe clădiri importante, inclusiv Pentagonul, au fost evacuate, informează Mediafax.

Potrivit martorilor, clădirile din New York şi Washington DC s-au mişcat câteva zeci de secunde, iar oamenii au intrat în panică.

Potrivit Institutului american pentru Fizica Pământului (USGS), epicentrul seismului revizuit la 5,9 a fost în statul Virginia, la aproximativ 100 de kilometri de Washington DC.

Cutremurul a avut loc la ora locală 13.51 (20.51, ora României), fiind resimţit în nord-estul SUA, dar şi în sud-estul Canadei, în zona Toronto.

" Este unul dintre cele mai puternice cutremure produse în această regiune ", a explicat seismologul USGS Lucy Jones, avertizând că vor avea loc replici. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.