Nu s-au unit când piaţa creştea, acum băncile trebuie să fuzioneze în cel mai ostil mediu, când toată lumea le urăşte. S-ar putea ca 1+1 să nu facă 2

Autor: Cristian Hostiuc 29.08.2011

De mai bine de 6 ani preşedintii băncilor locale, fie că sunt români, fie străini, vorbesc despre consolidarea sistemului bancar românesc. Sunt prea multe bănci (în jur de 40) pentru România. Nu este business pentru toţi, nu poţi să faci prea mult profit că nu ai masă critică, economia este săracă, subbancarizată, jumătate din ţară este la ţară şi nu merită să mergi cu sucursale acolo etc. Aşa era discursul public al bancherilor. Dar cred că în sinea lui fiecare preşedinte se ruga să nu fie vreo cumpărare, vânzare, fuziune la acţionarii lor sau chiar în România. Să se consolideze sistemul, dar nu la mine. La alţii. Pentru că o fuziune/achiziţie este un vis urât, este o luptă de orgolii, durează ani, sunt tone de acte de făcut, cine pleacă şi cine rămâne dintre salariaţi, lupte la vârf între şefi, o parte dintre clienţi pleacă deoarece nu li place faţa celui care vine, toţi furnizorii se mişcă şi presează, fiecare are prietenii lui pe care trebuie să-i protejeze, să menţină afacerile cu ei. În final este un foarte mare coşmar.

Cu toate că fuziunile şi achiziţiile sunt prezentate de consultanţi ca adăugând valoare acţionarilor, economiei, societăţii etc., în realitate 1 plus 1 nu fac 2, ci 1 şi ceva în final. Fac 2 dacă îţi scoţi rivalul din piaţă, scade concurenţa şi astfel poţi să majorezi preţurile produselor şi serviciilor. Altfel, cimitirul fuziunilor este plin.

La noi, atât timp cât economia mergea în creştere, toţi bancherii cereau bani acţionarilor pentru extindere, noi sucursale, noi produse, noi angajaţi, noi clienţi. Nimeni nu avea nevoie de consolidare în esenţă. Afacerile mergeau, banca avea profit, marja era mare. Cei independenţi (Transilvania, Carpatica, RIB, Libra) voiau să vândă banca pe care au construit-o doar dacă cineva le punea pe masă o ofertă de nerefuzat. De şase ori, de şapte ori, de 10 ori activele nete. Şi nu s-a întâmplat. Cât a plătit Erste pentru BCR nu va mai plăti nimeni. Iar la nivel de consolidare a fost un singur caz relevant. Ţiriac a fuzionat întâi cu HVB, apoi UniCredit a preluat în afară HVB, aşa că în România a mai fost o fuziune, rezultând în final UniCreditŢiriac Bank. Proces de integrare care a durat peste de doi ani şi a lăsat urme... Acum în afară, din disperare că nu vor rămâne cu nimic pentru că nu mai fac faţă crizei, două bănci greceşti au decis să fuzioneze. Alpha cu Eurobank (Bancpost pe piaţa locală). Adică în România se unesc locurile 8 şi 9 şi rezultă locul trei. (Ce implicaţii va avea fuziunea Alpha-Eurobank pe piaţa românească? De ce 1+1 ar putea să nu facă 2. Vedeţi aici o analiză ZF - VIDEO) Două bănci locale care în perioada de boom economic erau în echipa de asalt pentru cucerirea pieţei. Alpha ajunsese chiar pe locul 4 la un moment dat. De la jumătatea lui 2008, de când a început criza mondială, situaţia s-a schimbat şi cele două bănci se luptă cu creditele date, o parte semnificativă devenind neperformante, cu zvonuri şi realităţi despre Grecia care îi determină pe o parte din clienţi să plece la alte bănci, cu furia celor care le majorează dobânda la credite, că nu mai au surse de finanţare ieftine ca înainte şi atunci plătesc mai mult pe piaţa internă la depozite, cu presiunea supravegherii din BNR care le cere incontinuu să vină cu bani de acasă ca să acopere din pierderi. Asta-i noua realitate în care trebuie să opereze. Iar acum mai trebuie să şi fuzioneze, să vadă cine va fi preşedinte şi director executiv, să stabilească ce pachete compensatorii le oferă celor care trebuie să plece, ce sucursale rămân şi unde, cum se armonizează produsele, ce credite vor fi vândute şi în final cum să promoveze noul nume AlphaEurobank astfel încât clienţii să ştie despre cine este vorba. De-abia aşteaptă consultanţii şi avocaţii să-şi intre în pâine, să pună pe hârtie cum e mai bine de făcut şi fuzionat. Ei sunt cei mai bucuroşi, vor avea de lucru. La fel şi Nicolae Cinteză, şeful supravegherii din BNR care nu va mai da câte două telefoane, ci numai unul.

Până la urmă e bine că prin fuziune se întăreşte ceva, va fi mai uşor de administrat noua bancă când se va termina curăţenia, va fi mai uşor şi pentru BNR că va fi o bancă mai puternică din punctul de vedere al capitalului. Va fi mai rău pentru economie pentru că din două locuri de muncă va rămâne unul şi ceva. Sau zero şi ceva. Că se vor închide unităţi şi iar vedem imaginea dezolantă a afişului FOR RENT. Pleacă un brand cunoscut, dar ăsta-i mersul vieţii.

Dar în final sistemul bancar se consolidează. Aşa cum cer bancherii. Diferenţa e că ei voiau, dar nu o făceau atunci când economia şi piaţa lor era pe creştere, iar întoarcerea dramatică a vremurilor i-a adus în situaţia să facă această consolidare pe scădere.