Goldplast Bistriţa a luat fonduri europene de un milion de euro pentru a cumpăra utilaje

Autor: Laurentiu Cotu 31.08.2011

Producătorul de ambalaje din polietilenă Goldplast din Bistriţa, controlat de Ioan Stejerean, va investi un milion de euro pentru achiziţia de utilaje în vederea creşterii productivităţii companiei, proiect susţinut din fonduri europene. Printre clienţii tradiţionali ai Goldplast se numără marile lanţuri de retail din ţară (Carrefour, Auchan), dar şi diverşi producători autohtoni (printre care Jolidon, Spring Harghita sau Leonardo).

Goldplast a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de 5,6 milioane de lei (1,4 milioane de euro), în creştere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. "Trendul pieţei a fost unul ascendent, în condiţiile în care consumul de ambalaje din polietilenă a crescut în primul semestru. Totodată, în prima parte a anului vânzările noastre au înregistrat o creştere de 16%", a declarat pentru ZF Transilvania Ioan Stejerean, director general şi acţionar principal în cadrul companiei Goldplast.