Samsung lansează trei noi modele de smartphone cu sistem de operare propriu

Autor: Ştefan Vrabie 01.09.2011

Samsung Electronics, producătorul telefoanelor Galaxy, a lansat trei modele de smartphone care rulează pe propriul sistem de operare numit "bada", urmărind să îşi extindă cota de piaţă în segmentul smartphone-urilor ieftine şi diversificarea liniilor de telefoane care mai mult se axează pe software-ul Google Android, potrivit Reuters.

Cele trei dispozitive sunt dotate cu noua platformă bada 2.0, ce îmbină noi ca­pa­bilităţi, inclusiv mul­titasking, Wi-Fi Direct, recunoaşterea vocii şi tehnologia Near Field Communication. Aceasta ofe­ră utilizatorilor acces la servicii avansate, precum partajarea de fotografii şi diverse fişiere fără co­nexiune la internet, plăţi mobile şi reîn­căr­carea cardului de transport.

Samsung Wave 3 este un smartphone ce beneficiază de un display de 4 inchi Super AMOLED, un procesor de 1,4 GHz şi conectivitate HSPAĂ, toate acestea într-o carcasă compactă de metal, groasă de 9,9 mm. Wave 3 include Social Hub şi Music Hub, servicii ce permit achiziţia şi descărcarea de melodii şi albume.

Samsung Wave M permite utilizatorilor să stea conectaţi cu viaţa lor socială prin intermediul serviciilor ChatON şi Social Hub. ChatON este serviciul de comunicare mobilă dezvoltat de Samsung ce funcţionează pe mai multe dispozitive mobile ale companiei. Telefonul are un ecran HVGA de 3,65 inchi şi corp metalic.

Samsung Wave Y are un ecran HVGA de 3,2 inchi şi vine cu funcţiile Live Panel, Lock Screen şi Folder Management integrate.

Modelele din seria Wave care au sistemul de operare dezvoltat de Samsung numit "bada" reflectă trecerea firmei sud-coreene de la strategia de producător de hardware pur la o companie care se concentrează şi pe software.

Miş­carea mai ara­tă obiec­tivul com­pa­niei de a aduna îm­preună diferite produse Samsung precum smartphone-uri, televizoare, im­pri­mante şi PC-uri sub platforma software proprie. Cele trei modele se adaugă la şapte modele Wave existente. Primul dispozitiv Samsung cu sistemul de operare "bada" a fost lansat în mai 2010.

Compania al cărei smartphone Galaxy S cu sistem de operare Google Android a ajutat producătorul sud-coreean să devină al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume în al doilea trimestru din 2011 încearcă acum să se concentreze pe pieţele emergente cu smartphone-uri mai ieftine de 200 de dolari.