Cele trei perle ale statului român

Autori: Roxana Petrescu , Andreea Neferu 06.09.2011
Cele mai mari 35 de companii aflate în portofoliul statului român au avut anul trecut un business cumulat de aproape 10 miliarde de euro, dar nu au înregistrat profit, pierderile totale ale acestor coloşi ridicându-se la aproape 500 de milioane de euro. Ziarul Financiar lansează o campanie prin care îşi propune să aducă în prim-plan principalele probleme cu care aceste structuri se confruntă şi care sunt soluţiile prin care "găurile negre" ar putea fi transformate în centre de profit.



1. Romgaz


155 mil. € reprezintă profitul net înregistrat de Romgaz în 2010, cel mai mare înregistrat de vreo companie de stat.

Romgaz este compania de stat, aflată în portofoliul Ministerului Economiei, care a raportat anul trecut cel mai mare profit net, în valoare de 155 de milioane de euro. Firma din Mediaş este singurul producător de gaze naturale care mai este controlat de statul român, asigurând 50% din producţia internă, restul fiind asigurat de Petrom.

2. Transgaz
89,6 mil. € reprezintă profitul net înregistrat de Transgaz anul trecut.

Transgaz Mediaş, transportatorul de gaze naturale, companie din portofoliul Ministerului Economiei a fost anul trecut firma de stat care a înregistrat al doilea profit ca valoare, fiind totodată compania care a înregistrat cea mai mare marjă de profit, de aproape 29%.

Această marjă nu este bună doar în comparaţie cu performanţele celorlalte companii de stat, ci poate fi pusă lângă marjele de profit la care lucrează firmele din domeniul construcţiilor, de exemplu, cunoscute pentru gradul ridicat de profitabilitate la care lucrează.

3. Hidroelectrica
69,6 mil. € reprezintă profitul net înregistrat de Hidroelectrica în 2010, de peste 6 ori mai mare comparativ cu 2009.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, dar ceea ce a transformat compania într-un punct de atracţie al pieţei de profil este faptul că firma produce cea mai ieftină electricitate.