Cum ar arăta meciul România Franţa pe bursă: Piaţa românească este mai în formă, dar "titularii" francezi sunt de 46 de ori mai valoroşi

Autor: Andrei Chirileasa 06.09.2011

Bursa de la Bucureşti a înregistrat de la începutul anului o scădere de 12,4% la nivelul indicelui BET, fiind din acest punct de vedere într-o formă mai bună decât bursa de la Paris, unde indicele CAC40, care urmăreşte evoluţia celor mai mari 40 de companii franceze, a scăzut cu 17,25%.

Cum arată meciul România-Franţa din punct de vedere al indicatorilor economici. Vedeţi aici realitatea la zi

Totuşi, la nivel de companii, bursa românească este un pitic pe lângă cea franceză. Cele mai valoroase 11 companii româneşti listate au o capitalizare cumulată de 10,2 mld. euro, de 46 de ori mai mică decât a celor mai valoroase 11 companii franceze, care valorează 470 mil. euro.

Cea mai valoroasă companie românească, OMV Petrom, este evaluată la 4,3 mld. euro, faţă de 76 mld. euro în cazul "vedetei" Franţei, grupul petrolier Total.

În "primul 11" francez mai intră producătorul de medicamente Sanofi, producătorul de bunuri de lux LVMH, grupul energetic GDF Suez, producătorul de cosmetice L'Oreal, France Telecom - proprietarul Orange, şi Danone. Multe dintre aceste companii sunt foarte cunoscute şi în România, unde sunt lideri pe pieţele pe care activează.

Faptul că grupul siderurgic ArcelorMittal, cu o capitalizare de 20,5 mld. euro, este doar "rezervă", şi că Societe Generale (acţionarul majoritar al BRD), Carrefour, Michelin, Lafarge sau Renault nici nu au intrat în lotul de 18 jucători, arată valoarea bursei franceze.

În schimb, Bursa de la Bucureşti se laudă cu cei mai în formă jucători. Oltchim şi-a majorat valoarea de aproape şase ori de la începutul anului, fiind cea mai profitabilă acţiune din România şi poate chiar din Europa. Azomureş a crescut cu 66%, iar Alro cu 22%.

Francezii se pot lăuda doar cu creşterea de 16% a acţiunilor EADS, proprietarul producătorului de avioane Airbus.


Lotul Franţei

Cele mai valoroase companii franceze şi cum au evoluat ele în 2011

Companie

Capitalizare (mld. euro)

Evoluţie în 2011 (%)

Titulari (11)

Total

76,0

-18,8

Sanofi

65,5

1,6

LVMH

55,4

-11,4

GDF Suez

45,3

-25,1

L'Oreal

43,8

-12,2

EDF

37,3

-34,7

BNP Paribas

37,2

-35,3

France Telecom

32,3

-21,7

Danone

30,0

-1,6

Air Liquide

24,6

-8,5

AXA

22,6

-21,7

Rezerve (7)

Schneider Electric

22,5

-26,9

ArcelorMittal

20,5

-51,2

Vivendi

19,9

-21,0

Vinci

18,9

-17,9

Saint Gobain

16,7

-19,1

EADS

16,7

16,6

Pernod Richard

15,6

-16,4

Lotul României

Cele mai valoroase companii româneşti (listate) şi cum au evoluat ele în 2011

Companie

Capitalizare (mld. euro)

Evoluţie în 2011 (%)

Titulari (11)

OMV Petrom (SNP)

4,27

-4,5

BRD-SocGen (BRD)

1,91

-6,1

Fondul Proprietatea (FP)

1,42

-32,3

Alro (ALR)

0,61

22,1

Transgaz (TGN)

0,54

-31,1

Banca Transilvania (TLV)

0,44

-13,7

Transelectrica (TEL)

0,32

-3,0

Rompetrol Rafinare (RRC)

0,32

-2,6

SIF Oltenia (SIF5)

0,13

-23,8

SIF Transilvania (SIF3)

0,11

-19,0

SIF Banat-Crişana (SIF1)

0,11

-18,5

Rezerve (7)

SIF Moldova (SIF2)

0,10

-27,2

Oltchim (OLT)

0,10

491,1

Azomureş (AZO)

0,10

66,7

SIF Muntenia (SIF4)

0,10

-21,6

Zentiva (SCD)

0,09

-12,0

Bursa de Valori (BVB)

0,05

-26,4

Ropharma Braşov (RPH)

0,05

-29,1