Beirut ’75 sau oraşul sfărâmător de visuri/ de Gabriel Biţună
BEditura Ars Longa publică în cunoscuta colecţie Alif, coordonată de universitarul George Grigore, unul din marile romane ale literaturii arabe: Beirut '75 de Ghada Samman, în traducerea realizată după textul arab de Raluca Moanţă, cu o prefaţă de Christian Tămaş.
În Beirut '75, Ghada Samman dă la iveală un univers aflat dincolo de strălucitoarele lumini ce vor a face din Beirut un fel de Paris al Orientului, în care mentalităţi ce vin din tenebrele istoriei sunt încă foarte prezente, mentalităţi legate de crima de onoare, de aplicarea Legii Talionului, de statutul femeii aflată încă într-o totală dependenţă de bărbat, de interdicţiile în relaţiile sociale etc. Ghada Samman nu se teme să spargă tabuuri legate de sexualitate, aducând în prin plan subiecte precum prostituţia, autoerotismul, homosexualitatea, fetişismul, despre care până la acea dată se scrisese doar în treacăt, doar sugerat, fără să se spună lucrurilor pe nume din pricina cunoscutei pudibonderii orientale.
Romanul urmăreşte în paralel destinele a cinci personaje în Beirutul aflat în pragul războiului civil. Yasmina şi Farah, fugiţi dintr-un Damasc ce nu le oferă decât o viaţă anostă spre Beirutul tuturor posibilităţilor, vor sfârşi tragic: ea, decapitată de fratele ei în numele crimei de onoare, el, într-un spital de nebuni, după ce influentul său protector îl violează într-o noapte. Pe lângă cei doi, mai apar încă trei personaje ce vin să întregească imaginea apocaliptică a unui Beirut aflat în derivă: Ta'an, un tânăr şcolit în străinătate, hăituit de Legea Talionului, ajungând el însuşi, terorizat de teamă, să ucidă un străin nevinovat, precum în Străinul lui Albert Camus; Abu l-Mula, un biet paznic pe un şantier arheologic, îndrăgostit nebuneşte de statuia unei zeiţe, precum Pygmalion de Galateea, dragoste ce-i va provoca un infarct fatal; Mustafa, un tânăr pescar, complexat emoţional, ce-şi petrece nopţile trăgând cu urechea la aşternul părinţilor săi şi care va muri, la fel de mizer cum a trăit, înecat cu un peşte.
Emblematic pentru destinele personajelor din Beirut '75 este acest gând al lui Farah, venit la Beirut în căutare de glorie şi bogăţie. Destinul său frânt de o societate nemiloasă este aidoma cu al altora atraşi de luminile înşelătoare ale Beirutului:
"Ah, în ziua când am venit la Beirut, statura-mi era mai înaltă decât noaptea. Şi marea-ntreagă nu-mi ajungea ca aşternut, iar bolta întunecată, străpunsă de stele, îmi închipuiam eu, era prea îngustă să-mi cuprindă aspiraţiile. Mi se părea, pe atunci, că toate femeile din Beirut nu vor fi de-ajuns pentru mine, toate restaurantale nu-mi vor putea potoli foamea şi toate ziarele nu-mi vor satisface orgoliul. Ah, cum m-am sfărâmat, cum m-am risipit... şi iată-mă azi... în umila mea ascunzătoare, în spatele gunoaielor.".