Strada Mântuleasa ademeneşte şi azi/ de Elisabeta Lăsconi

Proza lui Mircea Eliade a construit, text cu text, geografia mitică a Bucureştiului, iar una dintre zonele ei fabuloase, poate chiar centrul ei, îl fixează Strada Mântuleasa. Iar textul intitulat "Pe strada Mântuleasa", oricum ar fi considerată (nuvelă amplă sau roman scurt), a creat de-a lungul vremii obsesii numeroase. Mai toţi citind-o prima oară am încercat o senzaţie persistentă a misterului ce se cerea decriptat. Şi, în timp, s-au adunat o mulţime de legende legate de naraţiunea fantastică a lui Mircea Eliade, apoi ele au acaparat chiar strada ce a început să fie cercetată cu alţi ochi, diferiţi de ai criticului.

Îmi amintesc reacţia stranie a unui student la matematică, aflat în prag de absolvire ca şi noi (nici nu-i mai ştiu numele, totul se petrecea în urmă cu trei decenii...) care a declarat că a descoperit marele secret încifrat de Mircea Eliade în text, după ce l-a citit de 50 de ori. A refuzat maliţios să ne dezvăluie secretul, în schimb, ne-a poftit şi pe noi, filologii, să-i repetăm performanţa. Sigur că putea fi un simplu joc, totuşi omul avea un renume extraordinar că reuşea să rezolve cele mai teribile teste de inteligenţă...

În urmă cu zece ani, mi-a fost dat să aud altă poveste, legată de experienţa trecerii în timp trăită de un tânăr (tot student, ori proaspăt absolvent), unde altundeva, dacă nu pe strada Mântuleasa? Între timp, Joaquin Garrigos, care a tradus proza lui Mircea Eliade în limba spaniolă şi a descoperit pornind de acolo capitala noastră, are propria experienţă, pe care a dezvăluit-o într-o conferinţă despre geografia mitică a Bucureştiului: la fiecare vizită în România, face o lungă plimbare pe străzile consacrate de proza lui Mircea Eliade, între ele, loc privilegiat ocupă Strada Mântuleasa.

Ficţiuni eliadeşti şi tainele unor spaţii obscure ale oraşului încep să interfereze, într-atât încât nu se mai pot separa. Aşa că nu mă mir că magia Mântulesei continuă să acţioneze: Andreea Răsuceanu, talent critic indiscutabil, s-a aventurat să caute corespondenţele între cele două tărâmuri, din explorarea cărora s-a născut deocamdată o carte Cele două Mântulese şi, mai mult ca sigur, alta se află în lucru. Merită elogii o asemenea îndrăzneală, pentru că ea presupune orizont larg cultural, un câmp de cercetare vast, incursiuni în domenii variate: istorie şi geografie, antropologie şi chiar sociologie.

O documentare serioasă şi îndelungată se află în subterana cărţii, se vede în reconstituirile minuţioase precum istoria plină de peripeţii a mahalalei Mântuleasa, traversând secolele, de la 1700 spre zilele noastre, sau minunatele întâmplări ale lui Manta cupeţul, catagrafii de secol XIX - îndeletniciri şi meşteşuguri ale locuitorilor străzii. Nu lipsesc secvenţe ca sfada celor de pe strada Mântuleasa, incursiuni în istoria Bisericii Mântuleasa ori ambiţia apropierii de prezent, cu oprire la începutul de secol XX, care coincide cu anii copilăriei şi adolescenţei lui Mircea Eliade, nici toposurile consacrate de proza autorului (pivniţele adânci sau casa care n-a mai fost construită niciodată).

Un condei sprinţar, ochi care prinde parcă în fugă detaliul pitoresc, gust pentru atmosfera de epocă - toate fac cartea să respire, iar frazele şerpuitoare şi imaginile alunecând de la o senzaţie la alta dovedesc că Andreea Răsuceanu a citit filigranat şi subtil pe împătimiţii iubitori ai oraşului, de la Ion Ghica şi Mateiu Caragiale, mai încoace la Ion Iovan, trecând prin paginile semnate de Constantin Ţoiu sau Radu Albala.

Foile cu ilustraţii formează deliciul final, răsplată şi răsfăţ pentru cititori, mai ales că prea puţini au pătruns în biserici, ca să vadă fresce sau motive ornamentale, au străbătut strada cu ochii pironiţi pe faţade. Recunosc ruşinată că pe mine m-a cucerit inorogul în luptă cu ursul, căci amândoi aparţin unui bestiar autohton, lăsând urme spectaculoase în literatura română. Cele două Mântulese probează atât stilul deja forjat al autoarei, cât şi vitalitatea unui topos ce ademeneşte iar şi iar.

Andreea Răsuceanu, Cele două Mântulese, Editura Vremea, Bucureşti, 2009, 272 pag.