Un nou model de metrou va circula la Bucureşti. Cum arată garniturile cumpărate de Metrorex

Autor: Roxana Petrescu 16.09.2011

Compania spaniolă Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) a câştigat contractul în valoare de 107,2 milioane euro privind livrarea a 16 trenuri noi de metrou companiei Metrorex, a declarat vineri directorul general al companiei româneşti, Gheorghe Udrişte.

"CAF a câştigat contractul. Anunţul oficial va fi făcut luni. Diferenţa de preţ faţă de celălalt competitor, Bombardier din Canada, este de 20 milioane euro", a afirmat Udrişte prezent la un eveniment organizat de Complexul Energetic Turceni, la care ocupă un loc de membru în Consiliul de Administraţie.

Contractul prevede posibilitatea achiziţionării altor opt garnituri de metrou. Primele treburi vor fi livrate în 2012.

Circa jumătate din vagoanele din parcul Metrorex sunt noi, a mai spus Udrişte.