Sebastian Lăzăroiu, la INTERVIURILE GÂNDUL, despre pensii: "Cred că nu trebuie să ne aşteptăm la miracole peste noapte"

Autori: Clarice DINU , Victor Rotariu 16.09.2011

Cel mai rău scenariu al ministerului Muncii privind pensiile este ca acestea să nu fie indexate deloc anul viitor, a declarat la INTERVIURILE GÂNDUL ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu. "Sper să nu facem prostii. Asta este tot ce sper în legătură cu sistemul de pensii", a explicat el. "Deficitul e în continuare foarte mare şi cred că nu trebuie să ne aşteptăm la miracole peste noapte", a adăugat Lăzăroiu. El a precizat că eventuala majorare a pensiilor depinde foarte mult de contextul internaţional.

Întrebat dacă a existat la un moment dat sau dacă există în acest moment în cadrul Guvenului, ca temă de discuţie, naţionalizarea sistemului de pensii private, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria, ministrul a ţinut să sublinieze că "Şi în vremurile astea de criză. ..mai ales în vremurile astea de criză, trebuie să ne gândim şi la generaţiile viitoare. Să nu încercăm să sacrificăm tot viitorul ţării ăsteia pentru că, de exemplu, avem alegeri la anul şi hai să mărim pensiile".