Clădirea din Bruxelles a Parlamentului European, evacuată

Autor: Miruna Badea 19.09.2011

Clădirea de la Bruxelles a Parlamentului European este evacuată, la ora transmiterii acestei ştiri, în urma unui incendiu produs la o centrală situată în centru oraşului şi care alimentează majoritatea instituţiilor europene.

Un incendiu a izbucnit la o centrală electrică, situată între clădirea Parlamentului european şi sediul Comitetului Regiunilor din capitala belgiană, care alimentează majoritatea instituţiilor europene, a declarat, luni, pentru Mediafax, un purtător de cuvânt al Parlamentului European.

"Un generator a fost avariat şi a fost declanşată o pană de electricitate, care va dura mai multe ore", a explicat el.
Oficialul european a adăugat că, din motive de securitate, s-a decis evacuarea clădirii.