Lovitură de teatru: PC face concurenţă liberalilor în alegeri, deşi sunt în aceeaşi barcă

Autor: Iulian Anghel 19.09.2011

Partidul Conservator, care are o relaţie de colaborare oficializată cu PNL în aşa-numita "Alianţă de Centru-Dreapta (ACD)" care, la rândul ei, a încheiat cu PSD aşa-numita "Uniune Social-Liberal (USL)", candidează singur în alegerile locale. Anunţul a fost făcut de preşedintele formaţiunii, Daniel Constantin.

Conservatorii sunt nemulţumiţi că nu au susţinere pentru propunerile lor de candidaţi - este vorba despre Iaşi şi Bucureşti, în principal. Decizia conservatorilor a fost luată după ce USL a decis să-l susţine pe Sorin Oprescu la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti. Conservatorii îl vor arunca în luptă pentru această funcţie pe primarul sectorului 4 Popescu Piedone.

Este greu de spus acum care vor fi consecinţele, dat fiind că cele trei partide s-au înţeles să aibă candidaţi comuni peste tot, atât la locale cât şi la generale. Conservatorii susţin că nu au fost consultaţi în privinţa susţinerii de către USL a lui Oprescu şi spun că această susţinere nici nu ar exista de vreme ce Victor Ponta şi Crin Antonescu care au anunţat-o nu au semnat nimic.