Tranzacţii cu 1% din acţiunile Impact Bucureşti pentru 118.000 de euro

Autor: Adrian Ionut Cojocar 20.09.2011

Acţiunile dezvoltatorului imobiliar Impact Bucureşti (IMP), la care acţionar principal este Dan Ioan Popp, au făcut astăzi obiectul unor tranzacţii cu peste 2 mil. de titluri, reprezentând circa 1% din capitalul societăţii. Valoarea tranzacţiilor a cumulat puţin peste 0,5 mil. lei (circa 118.000 de euro) la un preţ mediu de circa 0,246 lei/unitate.

Pe fondul acestor tranzacţii, cotaţia Impact a urcat în piaţă cu 5,2%, până la 0,2795 lei/unitate.

Tranzacţiile vin în contextul în care acţiunile dezvoltatorului imobiliar s-au ieftinit de la începutul anului cu 47%.

Fondul de pensii prival al ING a fost raportat la începutul lunii august cu o participaţie de 5,7% din acţiunile Impact. Dan Ioan Popp controlează 18,06% din acţiuni în timp ce Carmen Săndulescu are o participaţie de 11,6% din acţiuni.