Favoritul la conducerea CSA care a speriat comisiile de buget-finanţe din Parlament: Un şef de sucursală la vârful CSA este un semnal prost pentru investitorii străini

Autor: Adrian Dumitrache 20.09.2011

Numirea la conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a unui şef de sucursală, care se ocupă de vânzările unui asigurător într-o zonă, este un semnal extrem de prost pentru investitorii străini din industrie, afirmă fostul candidat la şefia instituţiei, Cristian Constantinescu.

"Conform fişei postului, un şef de sucursală are ca sarcină coordonarea activităţii de vânzări a unui asigurător într-o anumită zonă. El ştie să vândă asigurări. Ce se află în spatele unei poliţe, respectiv rezerve şi alte noţiuni tehnice, nici nu trebuie să ştie. Faptul că este propus şi, probabil, ales la şefia CSA va fi un semnal extrem de prost pentru investitorii străini, care vor înţelege că autorităţile nu sunt preocupate de acest domeniu, unul foarte important într-o economie", a declarat Constantinescu pentru Mediafax.

El a condus operaţiunile Allianz-Ţiriac, al doilea asigurător local după nivelul subscrierilor din 2010, până în luna iunie a anului trecut şi s-a aflat în fruntea asociaţiei profesionale a asigurătorilor, UNSAR, până la mijlocul acestui an.

Constantinescu a fost candidatul iniţial al PDL pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

El nu a primit, luni, avizul comisiilor parlamentare reunite de buget-finanţe din cele două Camere. Pentru numirea lui Constantinescu au fost 14 voturi "pentru" şi 25 de voturi "împotrivă".

Constantinescu a afirmat în timpul audierilor la comisiile parlantare reunite că problemele industriei asigurărilor au fost tratate cu superficialitate de autoritatea de reglementare. El a spus că mai multe societăţi de profil sunt în sunt în stare de insolvenţă, însă nimeni din conducerea CSA nu şi-a asumat curajul să semneze "certificatul de deces" al acestora.

El a menţionat că posibila preluare a şefiei CSA îl obligă, din punct de vedere moral, să vândă pachetul de acţiuni deţinut la Allianz-Ţiriac Asigurări, evaluat în urmă cu trei ani la circa 20 milioane de euro, negocierile cu Ion Ţiriac fiind deja iniţiate.

"Votul de ieri al membrilor comisiilor anulează negocierile. Nu mai vând acţiunile deţinute la Allianz-Ţiriac", a menţionat Constantinescu.

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe l-au validat, marţi, cu 21 de voturi "pentru", 12 voturi "împotrivă" şi o abţinere, pe Romeo Ionuţ Comăniciu, director al sucursalei Astra Asigurări Braşov, propus de PDL, pentru funcţia de preşedinte al CSA.