Compania Softelligence mizează pe afaceri de 1 mil. euro

Ziarul Financiar 21.09.2011

Compania Softelligence, furnizor de soluţii e-Business şi administrare a relaţiilor cu clienţii (CRM) integrate cu sisteme de gestiune a resurselor întreprinderilor (ERP), şi-a revizuit în creştere estimările referitoare la cifra de afaceri pentru 2011, după un prim semestru în care veniturile totale au crescut cu mai mult de 120% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Conform noilor estimări, Softelligence va ajunge să depăşească în 2011 venituri totale de 1 milion de euro, anterior managementul companiei mizând pe o cifră de afaceri de 800.000 euro. "Versiunea 2.0 a suitei OMNi e-Business a fost foarte bine primită mai ales în industria de servicii financiar-bancare şi non-bancare, asigurări, distribuţie şi retail, astfel încât a generat venituri mai mari decât aşteptările iniţiale. Conform semnalelor din piaţă, estimăm creşteri semnificative în zona e-Business şi în următorii doi ani", spune Teodor Blidăruş, Managing Partner Softelligence.

Din totalul veniturilor, 80-85% sunt generate de proiecte implementate de către Softelligence la companii româneşti, iar 15-20% din cifra de afaceri o reprezintă exportul de software, prin reţeaua de parteneri externi. OMNi e-Business (inclusiv CRM) generează aproximativ 70% din vânzările companiei, restul veniturilor fiind asigurate de linia de business ELITE, ce înglobează servicii de consultanţă şi high-end outsourcing. "Estimăm că veniturile din consultanţă se vor dubla în a doua parte a acestui an, faţă de primul semestru, prin atragerea unor clienţi de prim rang din industriile financiar-bancare şi de telecomunicaţii", a precizat Teodor Blidăruş. Echipa Softelligence este formată în prezent din aproximativ 40 de angajaţi, iar până la finalul acestui an vor mai fi deschise încă 5 posturi în domeniile: consultanţă, project management, dezvoltare software şi analiza de business.