Irak-ul va cumpăra avioane F-16 de 3 mld. dolari

Autor: Alexandru Matei 28.09.2011

Irakul a plătit prima tranşă dintr-o tranzacţie în urma căreia va cumpăra 18 avioane de luptă F-16 în valoare totală de circa 3 miliarde de dolari, conform Departamentului de Stat al SUA, scrie BBC News.

Avioanele, care nu vor fi livrate până anul viitor, au rolul de a apăra spaţiul aerian al Irakului.

"Forţa aeriană este considerată un factor vital pentru a proteja suveranitatea şi securitatea Irakului împotriva ameninţărilor externe", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului irakian Ali al-Dabbagh. El a spus că 1,4 mld. dolari au fost deja plătiţi.